A regăsi, a restabili, a reconstrui – teme predilecte la Convenția Republicană. Urmează discursul lui Donald Trump

Ieri am asistat la apoteoza partizanatului, dar și la tranziția tonală către momentul menționat, în care Donald Trump și co-listierul său Michael Pence, întregul partid, vor trebui să fie mai mult decât au fost până acum. Cel care a avut misiunea explicită de a executa retoric această tranziție a fost candidatul vice-prezidențial. 

“Sunt un creștin, un conservator și un Republican, în această ordine”, s-a recomandat guvernatorul statului Indiana,  adăugând, “Din aceste motive, m-am alăturat campaniei fără nici o clipă de ezitare. Ați nominalizat pentru președinte un om care nu se dă niciodată bătut, un luptător, un învingător. Până acum a fost singur, în voia sorții, dar după această săptămână, cu sprijinul unui partid unit, iese întărit, și știu că pe 8 noiembrie îl vom alege pe Donald Trump al 45-lea președinte al SUA”, a profețit co-listierul care guvernează de trei ani, de pe poziții ultra-conservatoare, un stat care se laudă cu 2 miliarde de dolari excedent bugetar anul trecut și 150.000 de noi locuri de muncă în sectorul privat create până acum în  mandatul  său.  

Pence a fost, anterior, vreme de 12 ani, parlamentar federal, urmând o linie de austeritate bugetară, liberalism normativ în economie și mediu, activism combativ în politica externă și în plan militar,  în continuarea valorilor promovate de așa numita “revoluție Republicană” care, la mijocul anilor 1990, sub conducerea lui Newt Gingrich – și el vorbitor ieri cu un discurs apocaliptic asupra pericolului fundamentalist islamic – a creat climatul de intensă discordie și dezbinare partizană care persistă până astăzi în Parlamentul federal.

Au fost, înaintea lui Pence, și așa cum se cuvine într-o Convenție de partid, vorbitori care au mărit volumul anti-Clinton, anti-Democrat în general, pentru vini mai mult sau mai puțin imaginare.

“Mulți dintre aliații noștri nu ne mai respectă. E foarte trist, e zdrobitor că se întâmplă așa ceva țării pe care o iubim. Donald Trump înțelege că trebuie schimbate lucrurile, restabilit respectul. Spre deosebire de noi, Hillary Clinton crede că status-quo-ul e acceptabil, pentru că a contribuit la crearea lui”, a remarcat Laura Ingraham, unul dintre cei mai populari amfitrioni ai circuitului radiofonic Republican,  fostă activistă a mișcării conservatoare studențești și, la mijlocul anilor 1980,  angajată în “atelierul de discursuri” al administrației Reagan,  perioadă de glorie a Republicanismului american.

Tema gloriei trecute a revenit în multiple formulări în decursul serii, ea fiind axa retorică a întregii manifestări. A “regăsi", a “restabili”,  a “reconstrui”, “a reveni”, iată verbele predilecte ale lungii ceremonii de învestitură la care asistăm de trei zile.

“Președintele Obama face totul pe dos. Închide închisoarea de la Guantanamo și deschide granițele; exportă locuri de muncă și importă teroriști. Destul, ajunge. Există o viziune mai bună asupra viitorului: “revenirea la libertate”, a declarat al doilea clasat la preliminare, senatorul Ted Cruz, care a accentuat ideea de schimbare într-un moment critic al istoriei americane, în care există riscul unei opțiuni pentru “continuitatea dezastruoasă” a politicii  Democrate actuale pe care o întruchipează Hillary Clinton, atacată cu ferocitate, pe teme de politică externă,  și de un alt rival trumpian,  poate cel mai strident, senatorul Marco Rubio, prezent doar printr-un video care nu-l sprijină explicit pe învestitul Republican.

Trump, care s-a înfățișat ca o figură de ruptură în faza preliminarelor, se înfășoara acum în mantia trecutului adus Americii de acele elite de care s-a distanțat cu atâta ferocitate. E un pariu riscant, această metamorfoză gândită de consultanții de imagine ai lui Trump pentru a genera acel “impuls” statistic post-Convenție care este o constanță a istoriei electorale prezidențiale americane. Prin tradiție, cu expunerea mediatică oferită de Convenții generează un spor temporar de popularitate, în medie cu 5-6 puncte procentuale.

Câteva date din istoria mai recentă ar trebui să-l îngrijoreze pe Trump. Predecesorul său imediat ca învestit, Mitt Romney, n-a prea beneficiat de “efectul Convenție”, în vreme ce recordmanul în materie a fost un Clinton, Bill, care în 1992 a ieșit cu 16 puncte creștere de popularitate.  Pe de altă parte, Trump se poate liniști cu ideea că o serie principali beneficiari ai “impulsului Convenției”  - Carter pentru al doilea mandat, Mondale, McCain - au sfârșit prin a pierde în alegerile generale.