Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Renate Weber, despre atacurile din Germania: E pe cât de neaşteptat, pe atât de zguduitor ce se întâmplă

renate_weber_atacurile_germania_neasteptat_zguduitor.jpg

Autorul sirian al unui atac cu macetă la Reutlingen, prins de poliţişti (Foto: NonstopNews via Reuters TV)
Autorul sirian al unui atac cu macetă la Reutlingen, prins de poliţişti (Foto: NonstopNews via Reuters TV)

Germania trece printr-un moment extrem de tensionat, spune la RFI europarlamentarul Renate Weber, după atacurile din week-end. Ea crede că este important ca fiecare atac să fie tratat separat de autorităţi.

Renate Weber califică drept "zguduitoare" situaţia din Germania: "E pe cât de neaşteptat, pe atât de zguduitor, pentru că până la urmă, chiar dacă atacurile sunt de natură diferită şi în mod evident au fost de natură diferită, dar chiar dacă se întâmplă acest lucru, faptul că ele se întâmplă într-un interval de timp atât de scurt, că au fost mai multe, nu doar acestea, a mai fost inclusiv acela din tren, deci când se întâmplă până la urmă, e adevărat, ideea de teroare se instaurează în populaţie".

"Pe de altă parte, cred că este important şi văd că asta fac autorităţile germane, este important să calificăm fiecare atac aşa cum a fost şi să nu întreţinem prin declaraţii oficiale şi relatări de presă o stare de panică şi de teroare, dincolo de ceea ce este normal ca să poată să fie acceptat şi să poţi să găseşti metodele de a combate lucrurile acestea. Dar e într-adevăr un moment extrem de tensionat pe care-l trece acum Germania", declară europarlamentarul.