Radu Preda, IICCMER: “E vital pentru societatea românească nu să încheie capitolul cu comunismul, ci să-l înțeleagă“

Procurorii au respins sistematic, până în noiembrie 2014, plângerile penale ale fiului lui Gheorghe Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta - omor calificat sau crime împotriva umanităţii - s-a prescris. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, spune că decizia în acest caz este chiar mai importantă decât cea din cazul torționarilor din pușcăriile comuniste pentru că pentru prima dată sunt aduși în fața instanței nu doar executanții unor ordine ci și autorii morali ai acestora.

Rep : Un dosar finalizat la mai bine de 30 de ani de la moartea disidentului Gheorghe Ursu, un dosar refuzat sistematic de justiția română….De ce abia acum această decizie?

R.P. Într-adevăr, justiția are un braț lung și are o respirație lungă, pentru că altminteri ar fi trebuit să cădem într-o deznădejde totală..dar să nu uităm că această victorie parțială cu o întârziere atât de mare i se datorează nu în ultimul rând fiului lui Gheorghe Ursu, lui Andrei Ursu, care prin diversele lui reveniri, inclusiv prin multiplele greve ale foamei în care a intrat, a sensibilizat opinia publică și a repus permanent această temă pe agenda organismelor abilitate. Fapt care până la urma-urmei nu ar fi trebuit să se întâmple așa. Ar fi trebuit ca justiția noastră să aibă maturitatea de a se autosesiza, de a nu aștepta ca cineva să facă presiuni. Dar tot e bine că am ajuns să vedem și această punere sub acuzare.

Rep  De ce o catalogați drept o victorie parțială?

R.P. E parțială până când vom avea o sentință definitivă și irevocabilă.

Rep  Apropos de sentințe definitive și irevocabile, vă întreb dacă e suficientă trimiterea în judecată a celor patru,  pentru că cel mai probabil aceștia nu vor sta la închisoare din cauza vârstei sau a condiției precare de sănătate…

R.P. N-aș fi așa de sigur, pentru că așa se spunea și în legătură cu Vișinescu care iată, de câteva luni bune e la închisoare. ( n.r. - Alexandru Vișinescu, fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare cu executare). Acest paravan pe care îl invocă multă lume - vârsta, boala, e o formă de pseudoumanitate, pentru că oamenii aceștia când erau în deplinătatea forțelor lor fizice, au putut comite ororile pe care noi astăzi suntem chemați să le vedem judecate. Ori din punctul ăsta de vedere nu cred că este un impediment dacă cineva se simte mai slăbit. Important este să fie în viață și să fie capabil să răspundă în fața procurorilor. Dar în rest, eu cred că justiția trebuie să-și facă datoria.

Rep Se înscrie pe același palier, ca importanță, domnule Preda, decizia în cazul disidentului Ursu cu campania de aducere în fata justiției a torționarilor din pușcăriile comuniste? Îl menționați pe Alexandru Vișinescu mai devreme…

R.P.  Aș zice că este mai importantă această decizie pentru că pentru prima dată sunt aduși în fața instanței nu doar executanții unor ordine ci și autorii morali ai acestora. Chemarea în fața instanței și a eșalonului politic care era responsabil pentru fărădelegile epocii mi se pare un act foarte important, care sper să creeze un precedent în jurisprudența românească, pentru că noi trebuie să avem în fața noastră întreg lanțul decizional. Până acum, legat de torționari, noi am avut de-a face numai cu executanți, de unde și scuza lor permanentă, care nu este nici ea lipsită de o oarecare rațiune, că nu pot fi judecați în afara sistemului pe care l-au slujit. Ori într-adevăr tot sistemul trebuie să fie adus în fața instanței, dacă se poate, pentru că complicitatea are diverse forme. Ne arată și experiențele din Germania post-nazistă. E un drum lung dar nu imposibil ca la capătul câtorva decenii instanța să-și spună punctul de vedere asupra, repet, întregului lanț decizional, cu vinovățiile bineînteles defalcate, în funcție de cine și câtă putere, influență și autoritate avea.

Rep.  Și să amintim puțin ce spuneți dvs. Am avut condamnarea recidivistului Marian Clită, cel alături de care a fost închis Gheorghe Ursu și care l-a bătut sistematic în beciurile Miliției și a celor doi foști șefi ai Miliției Capitalei, Tudor Stănică și Mihail Creangă, dar până acum n-a existat nici o verificare temeinică a implicării foștilor ofițeri de Securitate sau foștilor demnitari comuniști ...

R.P. Aici e o mare problemă, pentru că ar fi trebuit să fie deschisă in rem o anchetă serioasă în legătură cu abuzurile Securității. Ori acest lucru nu s-a făcut după ’90. Am mai spus-o și cu alte ocazii, că în cazul Securității am avut de-a face cu o grațiere în masă  a unui sistem care a omorât sistematic. Noi nu putem să pretindem astăzi că avem o democrație funcțională, câtă vreme printre noi sunt oameni plătiți de stat, la zi, cu pensii foarte consistente, oameni care au slujit exact contrariul democrației și statului de drept, adică au fost în slujba statului de nedrept… ori din acest punct de vedere cazul Ursu este încă o dată unul exemplar... adică vom vedea în ce măsură multe din tabuurile până acum nici măcar puse în discuție, darămite analizate, vor mai rezista sau nu.

Rep. Sperați să fie cazul Ursu un început de drum în această direcție?

R.P. Da, un început de drum în sensul în care este vital pentru societatea românească nu să încheie capitolul cu comunismul, ci să-l înțeleagă. Ori a-l înțelege înseamnă a vedea în ce măsură un aparat represiv poate lua un stat ostatic și societatea respectivă. Aici e o lecție importantă pe care trebuie s-o învățăm. Iar cazul Ursu este un caz exemplar, o spun fără rezerve.

Rep. Pe final, Radu Preda, este vorba mai mult o reparație morală, sau care e valoarea acestei decizii în cazul Ursu?

R.P. Nu, nu e o reparație morală. Este vorba de concluzia fundamentală pe care trebuie s-o tragem toți cei care suntem interesați de o Românie democratică în Europa de mâine. Să învățăm din abuzurile unui regim, pe care, desigur, să le putem și condamna atunci când este posibil, să învățăm cum se construiește libertatea și mai ales cum ea trebuie apărată zi de zi. Pentru că despre asta este vorba. Cazul Ursu este cazul unui om care a vrut să fie liber în plină nedreptate. Iar noi astăzi, care credem că libertatea e un bun definitiv, câștigat odată pentru totdeauna, trebuie să conștientizăm că această libertate trebuie apărată cu gelozie, în fiecare zi.