Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


GovITHUB, platformă pentru modernizarea administrației publice

govithub_1.png

Premierul vrea să nu mai fie doar câteva firme de IT care câştigă licitaţiile din administraţia publică
Premierul vrea să nu mai fie doar câteva firme de IT care câştigă licitaţiile din administraţia publică
Sursa imaginii: 
gov.ro

Zece specialiști în IT vor primi burse guvernamentale de câte 2000 euro lunar care să inoveze în administrația publică, mult rămasă în urmă din acest punct de vedere. Anunțul a venit din partea premierului Dacian Cioloș, odată cu lansarea platformei GovITHub.

Ideea e una mai veche, spune Cioloș, încă de când a preluat mandatul de prim ministru și este inspirată de experiența din instituțiile europene. Am încercat, cu resursele pe care le aveam la dispoziţie, spune premierul, să creez o comunicare între miniştri, între decidenţii din guvern, mai ales având în vedere că sectorul IT a depășit agricultura din punctul de vedere al aportului la Produsul Intern Brut.

Nou lansata platformă GovITHub își propune să reunească oameni care au curajul de a inova în acest domeniu fără a se lăsa ”fagocitaţi de sistem”. Este vorba, susține premierul, de oameni care au reușit să împingă lucrurile înainte și care acum ar avea curajul  să facă o pauză să spun aşa în activitatea lor profesională sau în businessul lor din sectorul privat şi să vină să dea o mână de ajutor în administraţie pentru a găsi soluţii inovatoare în a rezolva anumite probleme.

Iar pentru a oferi ceva concret, Dacian Cioloș a anunțat că guvernul își propune să atragă oameni din afara sistemului oferindu-le o bursă de 2000 de euro pe lună timp de șase luni.

În plus, premierul ar vrea ca în viitor să nu mai fie doar trei, patru firme de IT care să câştige toate licitaţiile din administraţia publică. Amintim că recent Corpul de Control al premierului a început verificări în toate instituțiile publice, fiind verificate achizițiile de programe informatice efectuate în ultimii trei ani. Demersul vine după ce Ministrul Fondurilor Europene a cerut Corpului de Control al ministerului să verifice contractele firmelor controlate de deputatul Sebastian Ghiţă, afirmând că a dat ordin pentru recuperarea sumelor.