Accent pe istorie: Scoția și Regatul Unit de-a lungul veacurilor

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a readus în atenție dezbaterea referitoare la viitorul Scoției, mai exact la independența acesteia, care, conform declarațiilor oficiale, nu este o opțiune exclusă.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar consemna sfârșitul unei lungi istorii care leagă Scoția de Regatul din care face parte în prezent.

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de astăzi s-a construit în jurul regatelor independente ale Angliei și Scoției. O circumstanță a istoriei a făcut ca din secolul al XVII-lea cele două regate să fie conduse de același monarh. Regina Elisabeta I a Angliei nu a avut moștenitori, iar în 1603 când a murit, tronul englez  i-a revenit lui Iacob al VI-lea al Scoției, care devenea și regele Iacob I al Angliei.

De atunci și până în 1707, Anglia, Scoția și Irlanda au avut monarhi comuni.

Unirea de drept între Anglia și Scoția se va face abia 100 de ani mai târziu. Deși, încă de la urcarea sa pe tronul Angliei, regele Iacob a încercat să unească cele două țări, acesta s-a lovit de refuzul parlamentelor englez și scoțian. Cele două instituții au ajuns la un acord în 1706 și astfel din 1707 a intrat în vigoare Actul Uniunii dintre Anglia și Scoția, care dădea naștere Regatului Marii Britanii - acesta avea în componență și Țara Galilor.

Peste mai bine de 200 de ani, în 1934, a fost fondat Partidul Național Scoțian, principalul său scop vizând independența Scoției. Formațiunea politică a început să câștige teren politic în perioada postbelică, mai ales pe fondul descoperirii unor resurse de petrol în Marea Nordului, în anii ’70. De altfel, la alegerile legislative din 1974, Partidul Național Scoțian a câștigat 34% din voturile scoțienilor și 11 locuri în Parlamentul Regatului Unit. Sloganul campaniei a fost: “It’s Scotland’s oil!”(,,Este petrolul Scoției”).

Anul 1997 a marcat un alt pas istoric. În urma unui referendum, cetățenii scoțieni au votat pentru o mai mare autonomie în domenii precum educația și sănătatea, dar și pentru instituirea unui Parlament Scoțian. Pentru prima oară de la Actul Uniunii din 1707, Scoția urma să aibă propriul legislativ, începând cu anul 1999, chiar dacă puterile sale de legiferare nu sunt totale.

Partidul Național Scoțian a continuat să crească în sondaje, iar în 2012 liderul de atunci al acestuia, Alex Salmond, a semnat cu premierul britanic de la acea dată, David Cameron, un acord pentru organizarea referendumului din 2014 referitor la independența Scoției.

Astfel, în septembrie 2014, 55,3% din scoțienii care au mers la vot au ales ca țara lor să rămână parte a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Mihaela Simina este istoric specializat în relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (în curs de apariție la Curtea Veche Publishing) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România