Accent pe istorie: Partidul Laburist din Regatul Unit, peste un secol de existență

În anul 1900, în Regatul Unit, s-a înființat Comisia de Reprezentare a Muncitorilor, organism care nu avea membri propriu-ziși, ci doar organizații afiliate la acesta. Formațiunea a fost precursoarea Partidului Laburist, care a luat naștere de facto în 1906, sub conducerea lui Keir Hardie, părintele-fondator al partidului.

Primul premier britanic laburist din istorie a fost Ramsay MacDonald. După ce condusese partidul timp de trei ani și demisionase din cauza opoziției sale față de Primul Război Mondial, MacDonald a revenit la șefia partidului în 1922. Doi ani mai târziu, a asigurat prima victorie la alegeri din istoria Partidului Laburist. Guvernarea laburistă nu a durat mult, însă, după numai un an, Conservatorii revenind la putere. Ramsay Macdonald s-a întors pe scaunul de prim-ministru în 1929, pentru a pierde din nou susținerea populară în 1931, când și-a depus demisia în fața regelui George al V-lea. La sfatul regelui și-a păstrat funcția de șef al guvernului, dar nu și pe cea de șef al partidului.

Un alt nume istoric pentru conducerea Partidului Laburist din Marea Britanie este Clement Attlee. După ce a fost prima persoană care a deținut funcția de vicepremier în guvernul lui Winston Churchill, Attlee a adus o victorie răsunătoare partidului la sfârșitul războiului, în 1945. A fost primul șef de guvern laburist care și-a exercitat un mandat complet și care a condus o majoritate parlamentară laburistă în Parlament.

După anii ’50 marcați de un oarecare zbucium politic, epoca Harold Wilson a readus Partidul Laburist în prima linie a politicii britanice. De două ori premier (1964-1970; 1974-1976), Wilson a marcat și un record istoric pentru partid, asigurând câștigarea alegerilor de nu mai puțin de patru ori.

Au urmat și alți lideri la cârma partidului, precum James Callaghan, Michael Foot, Neil Kinnock sau John Smith, până când Tony Blair avea să facă istorie în partid și în Regatul Unit cu celebra sa politică de reformare New Labour. Devenit cel mai tânăr lider al partidului din istorie în 1994, Blair a obținut consensul membrilor laburiști pentru  modernizarea grupării politice, în 1996 manifestul New Labour fiind publicat, discutat și votat în toate filialele. Următorul an, 1997, a adus o victorie de proporții Partidului Laburist și funcția de prim-ministru pentru Tony Blair. A urmat o nouă victorie în 2001 și încă una în 2005, aceasta reprezentând încă o premieră în istoria laburistă: al treilea mandat consecutiv la guvernare.

În 2007, în urma alegerii unui nou conducător al Partidului Laburist în persona lui Gordon Brown, Tony Blair a demisionat, după 10 ani în funcție. Acesta a avut cel mai lung mandat al unui premier laburist și al nouălea din istoria Marii Britanii.

Gordon Brown a stat în Downing Street, No.10 -sediul guvernului britanic și reședința oficială a premierului – timp de trei ani (până în 2010).

Mihaela Simina este istoric specializat în relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România