Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Accent pe istorie: Prima dezbatere prezidențială televizată din istoria Americii

debate.jpg

Sursa imaginii: 
cnn.com

Astăzi, candidații Hillary Clinton și Donald Trump se întâlnesc în tradiționala dezbatere prezidențială din SUA, găzduită de postul NBC. În urmă cu exact 56 de ani, la 26 septembrie 1960,  avea loc prima confruntare de acest fel din istoria Americii. Dar de ce protagoniștii acesteia, John F. Kennedy și Richard Nixon, au refuzat să fie machiați de televiziunea gazdă? Să pătrundem puțin în culisele istorice ale evenimentului.

În luna august a acelui an, republicanul Nixon, vicepreședinte al SUA la acel moment, a avut un accident la genunchi care l-a ținut în spital două saptămâni, de unde a ieșit palid și slăbit. Ghinonul a făcut ca atunci când a ajuns la studiourile CBS în seara de 26 septembrie, să se lovească din nou la genunchi la coborârea din mașină, ceea ce, cu siguranță, nu a fost prea plăcut, mai ales dacă adăugăm gripa recentă de care abia scăpase, dar care încă mai avea urme destul de vizibile. Vicepreședintele venea și după o zi extenuantă de campanie.

De cealaltă parte, tânărul senator democrat de Massachusetts, Kennedy, își petrecuse weekend-ul într-un hotel, odihnindu-se și pregătindu-se pentru marea dezbatere, alături de consilierii săi.

Înainte de dezbatere, ambii candidați au refuzat serviciile make-up-artist-ului televiziunii CBS. În timp ce Kennedy a afișat un chip bronzat, strălucitor și proaspăt - nu știm foarte exact dacă echipa lui nu a contribuit cu nicio retușare -, Nixon, pe fondul perioadei recente nu foarte relaxante, nu avea un tonus tocmai bun. A încercat să mascheze tenul palid cu un strat de pudră pe care obișnuia să o mai folosească. Alegerea sa, însă, nu  a fost una inspirată, întrucât sub căldura reflectoarelor și poate din cauza emoțiilor, vicepreședintele candidat a început să transpire și pudră să-i părăseasca vizibil chipul. A doua zi, The Chicago Daily News titra  ,,A fost Nixon sabotat de make-up artiștii televiziunii?” (,,Was Nixon Sabotaged by TV Makeup Artists?”).

Un alt detaliu care probabil a făcut diferența este și acela că în timp ce Kennedy privea direct în cameră când răspundea întrebărilor, privirea lui Nixon oscila, pierzând contactul direct cu camera, deci cu publicul.

Dacă la capitolul înfățișare, uneori mai important decât pare pentru ieșirile publice, situația a fost cea descrisă anterior, la capitolul carismă și pregătire, cei doi prezidențiabili au fost ambii la înălțime, prezentând electoratului mesaje de substanță legate de securitatea națională, de lupta împotriva comunismului sau de importanța construirii unui viitor mai bun pentru America. Spiritul de competiție politică era unul foarte constructiv în epocă. După declarația de început a lui Kennedy, Nixon a afirmat : ,,Subscriu în totalitate celor prezentate de senatorul Kennedy în această seară.”

Prima dezbatere prezidențială televizată din istoria SUA a avut un impact major asupra cursei prezidențiale, câștigată în cele din urmă, la diferență mică, de John F. Kennedy - și a reprezentat un punct de referință în istoria televiziunii.

În 1968, când Nixon a candidat din nou a refuzat să mai participe la o asemenea confruntare transmisă la televizor, dar, începând cu anul 1976 dezbaterile prezidențiale au fost reluate neîntrerupt până în prezent.

Și vor continua. Ca și istoria…

 

Mihaela Simina este istoric specializat în relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România