Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vasile Dîncu: Demisia lui Ungureanu de la SIE este surprinzătoare

vasile_dincu_demisia_ungureanu_sie_surprinzatoare.jpg

Mihai-Răzvan Ungureanu, director demisionar al SIE
Mihai-Răzvan Ungureanu, director demisionar al SIE

Vicepremierul Vasile Dîncu se arată surprins de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu de la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE). El spune la RFI vizavi de motivaţia gestului că "de regulă, aceste lucruri de culise nu se află".

Vasile Dîncu îşi exprimă surprinderea după demisia lui Ungureanu de la SIE: "Eu îl cunosc de multă vreme pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu ca un intelectual din domeniul ştiinţelor sociale, suntem colegi la Universitatea din Bucureşti. Am fost oarecum surprins, chiar dacă citeam des în mass-media despre o asemenea posibilitate. Eu am fost surprins".

"Nu avem nici o dovadă, să spunem aşa, în spaţiul public pentru o explicaţie. Cred că ar trebui comisiile, poate, de control al serviciilor de intelligence din Parlament să ne dea o variantă, dar de regulă, aceste lucruri de culise nu se află. Înţeleg că nu va fi înlocuit în acest moment, decât în momentul în care va veni un nou Parlament. Altceva este foarte greu de comentat în asemenea situaţii. Sigur că este surprinzătoare această ştire", declară vicepremierul.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE, Mihăiţă Calimente, a declarat luni că Mihai-Răzvan Ungureanu i-a comunicat că a demisionat de la conducerea Serviciului din motive de sănătate.

Vasile Dîncu, despre demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu de la SIE