
Politică
Corespondență din Budapesta: Referendumul anti-imigrație din Ungaria a fost invalidat
referendum.jpg

Nereușita guvernului ungar este surprinzătoare dacă avem în vedere faptul că referendumul privind cotele obligatorii de migranți a fost inițiativa primului ministru și a venit după o campanie agresivă bazată pe temerile populației privind valul de migranți. Gábor Török, unul dintre cei mai cunoscuți analiști politici ungari crede că tocmai duritatea campaniei a creat o antipatie față de pozitia guvernului în rândul votanților indeciși. Astfel partidul aflat la putere, Fidesz s-a putut baza doar pe cei mai fideli votanți ai săi și respectiv pe simpatizanții partidului de opoziție, radical de dreapta Jobbik. Ceea ce a fost prea puțin pentru pragul de validare.
Cu toate astea primul ministru Viktor Orbán a declarat ieri seara că decizia celor prezenți la consultarea populară de duminică este o armă îndeajuns de puternică pentru "lupta de la Bruxelles" împotriva cotelor obligatorii de refugiați. Premierul și-a prezentat intenția de a iniția o modificare a Constituției prin care se va preciza suverenitatea parlamentului ungar în decizii care țin de stabilirea în Ungaria a unor cetățeni străini. (Deși nu are o majoritate de două treimi, Fidesz poate conta în forul legislativ pe ajutorul deputaților de la Jobbik care mai devreme a pledat pentru o asemenea modificare a Constituției).
Deși Viktor Orbán pare hotărât să continue politica anti-migraționistă, unii analiști sunt de părere că după referendumul nevalidat această tematică nu va putea fi menținută în focusul politicii interne până la alegerile din 2018. Opoziția de stânga - sfărâmată în mai multe partide - și cea de extremă dreapta, Jobbik au susținut la unison ieri seara că invalidarea consultării populare este un eșec total al politicii anti-migraționiste dusă de guvern.