Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Săftoiu despre cazul Kovesi: Trebuie lămurit foarte repede ce e intoxicare sau ce e adevăr

Acuzaţiile care i se aduc Codruţei Kovesi trebuie să primească răspuns cât mai repede, declară la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu. Ea spune că trebuie lămurit "ce e intoxicare, ce e minciună, ce e dezinformare sau ce e adevăr".

Adriana Săftoiu crede că "ar fi foarte important ca toate aceste acuzaţii care i se aduc doamnei Kovesi, prieteniile pe care le invocă domnul Sebastian Ghiţă, plagiatul să primească răspuns cât mai repede, pentru a clarifica această situaţie, pentru că într-adevăr, nu e foarte folositoare, dacă vreţi, nouă, ca societate, o asemenea situaţie".

În opinia sa, "toate aceste acuzaţii trebuie lămurite foarte repede. Unele sigur, ţin şi de doamna Kovesi, altele ţin de alte instituţii, dar eu cred că e important să ne dăm seama ce e intoxicare, ce e minciună, ce e dezinformare sau ce e adevăr".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara, întrebat dacă el consideră că se impune o demisie a procurorului-şef al DNA, că nu trebuie să vorbim despre nici o demisie, atâta vreme cât, deocamdată, nu există nici un indiciu că Laura Codruţa Kovesi ar fi plagiat. El a mai precizat că a discutat cu procurorul general, pe care l-a rugat să soluţioneze speţa cu celeritate.

Adriana Săftoiu, despre presupusul plagiat al Codruţei Kovesi