Corespondenţă din SUA: De ce Trump nu are şanse reale să ajungă la Casa Albă

I-a numit, doamna Clinton, pe durii taberei trumpiene, "deplorabili". Un termen mai blând şi mai potrivit ar fi, poate, anti-patici, pentru că exact asta sunt, cu înverşunare: anti-sistem, anti-etatişti, anti-imigraţionişti şi toate celelalte "anti" care încap într-o viziune a lumii caracteristică celor marginalizaţi economic, auto-izolaţi informaţional şi cultural, enclavizaţi în mentalităţi osificate.

Negativismul şi rădăcina-i otrăvită, ura, nu-s un program politic ci o păguboasă rătăcire în căutarea unei alternative ceţoase, năclăite de iluzii.

Alternativa este  ficţiunea  Americii albe şi neprihănite, iar nostalgicii ei au fost hrăniţi, de la finele anilor 1980, cu porţii masive de conservatorism apropagandistic de către radio-ul şi televiziunea comercială, descătuşate în 1987 de obligaţia de a prezenta subiecte de interes public într-un mod echilibrat şi echitabil.  Legea Telecomunicaţiilor, parafată în 1996 de Bill Clinton, a îngăduit apoi concentrarea proprietăţilor mediatice în mâini din ce în ce mai puţine şi  partizane, creând trusturi dominante precum iHeartMedia, care au dezlănţuit un tsunami  cu efecte seismice amplificate preţ de două generaţii.

Personalităţi radiofonice de maxim impact precum Rush Limbaugh, infrastructura de dreapta finanţată de un Richard Mellon Scaife şi mai recent de fraţii Koch, au creat un spaţiu public al monologului, al dialogului între surzi,  şi au modelat, programat ar spune unii, o masă de manevră neinformată, aproximativ educată, fanatizată: ireductibilii sprijinitori de astăzi ai investitului Republican.

“Nu faptul că alegeri precum acestea se întâmplă e surprinzator; surprinzător este că se întâmplă abia acum. Toate elementele erau întrunite de mult. Această campanie n-a făcut decât să le scoată dramatic în relief”, consideră expertul electoral Amy Walter.

Trump n-are, se pare, şanse  realiste să ajungă pe bulevardul Pennsylvania  la numărul 1600 - adresa Casei Albe - dar a ajuns oficial, începând de miercuri, la 1100, unde a tăiat panglica noului hotel care-i poartă bineînţeles numele şi care-i găzduit, după renovări şi transformări de 200 de milioane, în clădirea istorică a fostei Poşte Centrale. Clasă, lux, eleganţă, rafinament radiază decorul fin conceput de stilata-i fiică Ivanka pentru un grup cu buzunare suficient de adânci pentru preţuri între 455 şi 25.000 de dolari pe noapte, grup care,  preponderent şi paradoxal, o îmbrăţişează, fără prea multă pasiune, pe doamna Clinton.

Mâzgălit de noroiul campaniei, blazonul trumpian începe să-şi piardă luciul şi valoarea de piaţă: 13% mai puţin în televiziune şi divertisment, 8 procente în imobiliar, 6 pe piaţa terenurilor şi cluburilor de golf. Rezervările la hotelurile Trump au marcat în ultimele şase luni un declin de 29%. Şi la hotelul Trump International de pe bulevardul Pennsylvania sunt la această oră disponibilităţi, mai multe decât ar fi cazul.

“Cea mai bună dovadă că sistemu-i măsluit este că Hillary Clinton, în pofida numeroaselor ei crime, rămâne în continuare candidată. A minţit sub jurământ în mărturie parlamentară; în declaraţii făcute Poliţiei Federale a pledat amnezie în 39 de rânduri. Faptul că ierarhia FBI-ului şi Ministerul Justiţiei au găsit-o nevinovată pentru crimele împotriva naţiunii pe care le-a comis constituie unul dintre cele mai triste momente ale istoriei noastre ca naţiune” opina pretendentul Republican,  erijat în instanţă legală supra-instituţională.

“Verdictul” pe care-l vinde, obsesiv, publicului său infinit-receptiv, n-are acoperire faptică. E o lectură tendenţioasă până la rea-credinţă a unor date publice sau diseminate prin eforturile perfect sincronizate cu ritmurile campaniei Republicane ale unor foruri precum Wikileaks.  În fiecare caz pescuit din apele ce-i drept tulburi ale trecutului clintonian s-au pronunţat organe abilitate sau comisii împuternicite ale Legislativului.

În privinţa atacului terorist, soldat cu patru victime americane, asupra perimetrului diplomatic din Benghazi, Libia, concluziile investigaţiei au venit - fără a o pune în cauză pe doamna Clinton - la sfârşitul lunii iunie a acestui an. Mai puţin de o lună mai târziu venea, la capătul unei anchete de un an, decizia directorului Poliţiei Federale de a nu o incrimina pe fosta primă doamnă pentru utilizarea fără autorizaţie a unui server privat. Toate aceste detalii, care tulbură firul subţire al ficţiunii trumpiene, sunt ignorate. Adevărul nu poate sta în calea victoriei.

Donald Trump are 23% şanse de a fi cel mai mare perdant al istoriei electorale prezidentiale americane, de a depăşi  aşadar contraperformanţa lui George McGovern,  care a sfârşit,  în 1972,  cu doar  37,4% din sufragii. În propriul său partid întruneşte numai 71% din opţiuni, un minim istoric, iar în duzina de state disputate variantele sale de victorie se reduc pe zi ce trece.  Incertitudinea care frânează elanul predictiv al analiştilor serioşi, şi care va prelungi suspans-ul până-n ultimul moment,  provine din proporţia mare de indecişi, 15% media naţională, cu zece puncte mai mult decât în aceeaşi perioadă a ciclului 2012.  În state al căror verdict va atârna greu în balanţă, Iowa, Colorado, Michigan, Utah de pildă, un alegător din aproape cinci întârzie să ia o hotărâre.

“M-aş mira să fie diferenţă, în final, mai puţin de cinci puncte. Dacă Republicanii l-ar fi nominalizat pe Ted Cruz, cursa ar fi, în acest punct, la egalitate; dacă ar fi nominalizat o plantă de ghiveci ar fi în avantaj, iar dacă aceste alegeri ar fi un referendum asupra ei, doamna Clinton ar pierde. Prin comportamentul său, prin modul în care a făcut campanie, Donald Trump a ratat victoria într-o competiţie care era câştigabilă la limită”, socotea proprietarul unui influent site de expertiză electorală, Charles Cook.