Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Accent pe istorie: Criza Rachetelor din Cuba - Când istoria era să nu mai continue

cuba.jpg

Președintele Kennedy discută în Biroul Oval cu piloții care au identificat instalațiile nucleare sovietice de pe teritoriul Cubei, octombrie 1962
Image source: 
wikipedia.org

În dimineața zilei de marți, 16 octombrie, președintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy, a fost informat că pe teritoriul statului Cuba au fost identificate instalații nucleare montate de sovietici. Dovada de necontestat a acestui fapt o reprezenta o serie de fotografii făcute pe 14 octombrie într-o misiune de recunoaștere a unui avion U-2.

Președintele și-a convocat de urgență consilierii specializați în domeniul militar, politic și diplomatic, alături de alte persoane implicate în luarea deciziilor, în cadrul Comitetului Executiv, cunoscut sub denumirea de ExCom. În cadrul grupului de decizie au fost propuse și analizate mai multe variante de răspuns la situația de criză. Practic, s-au luat în considerare șase posibilități de reacție, de la opțiunea nu se face nimic, până la opțiunea invazie. Decizia finală, însă, a aparținut președintelui Kennedy.

Pe 22 octombrie 1962, la ora 19:00, americanii și-au urmărit liderul la televizor anunțându-i despre Criza din Cuba: Săptămâna trecută, dovezi incontestabile au arătat că mai multe rachete ofensive sunt în curs de construcție pe această insulă prizonieră. Scopul acestei baze nu poate fi altul decât a furniza o forță militară contra emisferei occidentale, a spus Kennedy.

Soluția de răspuns la criză era, conform șefului de la Casa Albă o carantină strictă în jurul Cubei, asupra oricărui tip de armament militar care ar urma să fie livrat pe insulă.

Doar că istoria poate avea mai multe variante posibile, astfel încât și John F. Kennedy mai avea pregătită o variantă de discurs, corespunzătoare unui scenariu opus de reacție: Dragii mei americani, cu inima grea și obligat de respectarea jurământului meu de credință, am ordonat –și Forțele Aeriene ale Statelor Unite vor îndeplini ordinul- operațiuni militare folosind doar arme convenționale, pentru a elimina o construcție nucleară semnificativă de pe teritoriul Cubei.

Din fericire, acest text nu a fost rostit niciodată, rămânând doar un valoros document de arhivă.

Pe 23 octombrie a început blocada Cubei, nu înainte, însă, ca președintele Kennedy să își cumpere...1200 de trabucuri cubaneze. Au urmat șase zile de tensiune maximă între cei doi poli ai puterii mondiale, SUA și URSS, dar, în cele din urmă, liderii american și sovietic au ajuns la un acord reușind să evite o catastrofă. Nichita Hrușciov a anunțat pe 28 octombrie că va îndepărta toate armele ofensive instalate în Cuba, iar în schimb, SUA urma să-și retragă ulterior proiectilele din Turcia. În după-amiaza aceleiași zile personalul tehnic sovietic deja începea demontarea bazelor de proiectile.

Istoria putea continua.

...și nu uitați, continuă...

 

Mihaela Simina este istoric specializat în relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România

Rubrica Accent pe istorie din 28 octombrie 2016