Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fostul şef al autorităţii electorale, în arest preventiv

Ana Maria Pătru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), a fost arestată preventiv, miercuri seară, în dosarul în care este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și a două infracțiuni de spălare de bani. Magistrații Tribunalului Prahova au admis propunerea procurorilor DNA Ploiești și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele Anei Maria Pătru. Decizia nu este definitivă.

Procurorii au arătat că, în cauză, există date și probe din care rezultă că măsura reținerii este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni, întrucât inculpata, prin prisma funcției deținută în cadrul Autorității Electorale Permanente, ar putea influența desfășurarea anchetei penale prin influenţarea martorilor, cu atât mai mult cu cât există indicii că inculpata ar încearcă să ascundă mijloace materiale de probă, preciza DNA într-un comunicat.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București. Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

Totodată, în aceeași calitate, Ana Maria Pătru a pretins, în cursul anului 2011, de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale, contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, spun procurorii. Conform sursei citate, Pătru a promis, în schimb, că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP, dar și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.