Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Igor Dodon a fost beneficiarul unui masiv vot geopolitic

dsc02655.jpg

Votare la Comrat în Găgăuzia
Votanții din Găgăuzia au contribuit decisiv la victoria lui Igor Dodon
Image source: 
Petru Clej

Câștigătorul, deocamdată neoficial al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Igor Dodon, și-a confirmat în primele declarații de după victorie intenția de reorientare către Federația Rusă. Contracandidata sa, Maia Sandu, a susținut continuarea pe linia apropierii de Uniunea Europeană, care a fost asociată de adversarul ei cu agravarea fenomenelor de corupție în țară. 

Dodon a declarat pe canalul TV Rossiya 24 că acordul de asociere cu UE semnat acum doi ani nu a adus îmbunătățirea nivelului de trai al populației.

În campania electorală Dodon a promis denunțarea acestui acord și aderarea la Uniunea Vamală Euro-Asiatică din care fac parte Rusia și alte patru foste republici sovietice, deși ulterior a devenit mai puțin tranșant pe această temă.

În orice caz, promisiunea de reorientare către Federația Rusă a avut un mare ecou, în primul rând în electoratul minorităților etnice și lingvistice și cu sprijinul mass mediei din Rusia extrem de influentă în peisajul informațional din Repblica Moldova.

În Găgăuzia Dodon a obținut aproape 99% din voturi, iar diferența de pste 65000 de voturi de aici constituie 97% din diferența cu care a câștigat alegerile pe țară.

La Taraclia, unde locuiește minoritatea bulgară, candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM) a obținut 96% din voturi, în timp ce în Chișinăul urban el s-a clasat pe primul loc la o diferență infimă datorită avansului din sectorul Botanica, acolo unde locuiesc cu preponderență minoritarii rusofoni din Capitală. 

În raioane unde scorul a fost relativ echilibrat sau în care chiar a câștigat Maia Sandu în comunele locuite de minoritari (de regulă ucrainieni) Dodon a câștigat net - Zolotievca 95% și Ciobanovca 90% în raionul Anenii Noi unde Dodon a câștigat cu 56,5% - 43,5%, Troițcoe 97% la Cimișlia unde Sandu a câștigat cu 53% - 47% sau Stoianovca 96% la Cantemir unde Sandu a câștigat cu 55% - 45% și exemplele ar putea continua.

La fel de dramatică este diferența și la secțiile de votare din străinătate unde raportul voturilor a fost de 85% - 15% în favoarea candidatei pro-europene, cu Dodon obținând 90% din voturi în Rusia, în timp ce Sandu a obținut scoruri de peste 90% în statele membre UE și în America de Nord.

Asistență occidentală

Dodon a reușit să inducă imaginea unui ajutor venit din vest risipit de o coaliție la guvernare coruptă și incompetentă, asistență menită, potrivit liderului PSRM, să inducă și sentimente anti-Rusia.

Ajutorul occidental, în mare măsură nerambursabil, s-a concretizat și este vizibil cel puțin în starea drumurilor, de nerecunoscut față de acum 10 ani, cum ar fi de pildă șoselele Chișinău - Cahul, Chișinău Bălți sau Chișinău Soroca, în gazoductul Iași - Ungheni sau în reabilitarea grădinițelor rurale. 

Și cu toate acestea electoratul din interiorul Republicii Moldova a ales să voteze în proporție de 55% - 45% în favoarea candidatului pro-Rusia, chiar și în raioane limitrofe României cum ar fi Ungheni. 

Este drept că mulți dintre cei care au votat Dodon au rude care lucrează în Rusia și trimit bani acasă, dar numărul lor este depășit de cei care au rude care lucrează în Uniunea Europeană și care trimit și mai mulți bani.

Pro-europenii și corupția

Cum se face însă că în ultimii șapte ani a fost la guvernare Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) și toate tentativele partidelor pro-Rusia de a recâștiga puterea pierdută în 2009 au eșuat?

Drum reabilitat în Republica Moldova cu bani din UE

În primul rând, a fost vorba de alegeri parlamentare, față de aceste alegeri prezidențiale într-o țară unde șeful statului nu are prerogative importante.

În al doilea rând, semnele prevestitoare au apărut deja la alegerile din 30 noiembrie 2014, când PSRM condus de Igor Dodon s-a clasat pe primul loc și numai risipirea voturilor stângii cu partide ca Partidul Comunist Reformator sau Blocul Uniunea Vamală care nu a trecut pragul electoral au privat partidele pro-Rusia de o majoritate în parlament încă de acum doi ani.

În al treilea rând, unul dintre partidele din AIE - Partidul Democrat (PDM) - a avut dintotdeauna o poziție ambiguă față de orientarea geopolitică a Republicii Moldova.

Când președintele partidului, Marian Lupu, a sărit din barca Partidului Comuniștilor (PCRM) în barca PDM în vara lui 2009, după opt ani de guvernare comunistă balanța s-a înclinat în favoarea pro-europenilor.

Dar PDM, care este controlat de magnatul de presă Vladimir Plahotniuc, a avut din nou o atitudine ambiguă în campania electorală.

Deși Marian Lupu s-a retras din cursă înaintea primului tur de scrutin declarând că o sprijină pe Maia Sandu, canalele media al căror proprietar este Plahotniuc l-au sprijinit mai degrabă pe Dodon. 

"Furtul secolului"

În sfârșit, dar nu și cel mai puțin important, de la ultimele alegeri parlamentare a ieșit la iveală "furtul secolului" - dispariția unui miliard de dolari din trei bănci pentru care a fost găsit un singur vinovat - fostul premier din perioada 2009 - 2012, Vlad Filat care acum ispășește o pedeapsă de nouă ani închisoare.

Deși banii par să fi dispărut pe undeva prin Rusia, Dodon a reușit să lege într-un fel acest uriaș act de corupție și de Maia Sandu, altfel cunoscut ca unul dintre puținii politicieni "curați" din Republica Moldova.

Acum, Dodon își savurează victoria care poate fi considerată mai degrabă una simbolică. El a spus că alegeri parlamentare anticipate în 2017, cu un an înainte de termen, ar reprezenta o opțiune pentru el deși e greu să le poată convoca fără acordul actualei puteri.

E posibil însă ca odată devenit președinte, cel mai pro-Rusia din istoria de 25 de ani a Republicii Moldova, să constate că promisiunile din campanie sunt foarte greu de pus în practică, mai ales când baierele pungii de asistență financiară sunt în Occident, iar țară abia acum începe să simtă efectele dispariției miliardului de dolari trecut între timp la datoria publică.