Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iohannis vrea mai multă Europa

iohannis_1.jpg

Președintele Klaus Iohannis la dezbaterea "UE între dezinformare și reformare" organizată la UBB Cluj-Napoca
Sursa imaginii: 
Bianca Pădurean

România își dorește o Uniune Europeană solidară, cu instituții solide. În cadrul unei dezbateri legate de viitorul Uniunii Europene, organizată de grupul de reflecție Citadel și găzduită de Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că proiectul european poate progresa dacă Uniunea Europeană își va susține proiectele strategice. În viziune românească, aceste proiecte sunt securitatea comună, creșterea economică, crearea de locuri de muncă și piața unică europeană. În acest context, șeful statului a exprimat disponibilitatea României de a participa la adâncirea procesului de integrare europeană. 

Președintele României a vorbit, la Cluj despre relaționarea cu Uniunea Europeană, cu NATO, cu Statele Unite ale Americii, dar și cu Republica Moldova. Astfel, președintele Iohannis a declarat că România își dorește o Uniune Europeană solidară, cu instituții solide.
 
”Pentru noi, continuarea integrării la nivelul Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic, strâns legat de dezvoltarea noastră națională pe termen lung. Suntem convinși că proiectul European poate progresa, dacă vom susține prioritățile strategice ale Uniunii. Nu vrem pași înapoi de la ceea ce am realizat deja și de la acele politici care asigură fundamentul Uniunii. Din contr[, vom continua să susținem respectarea celor patru libertăți fundamentale, mai ales în contextul Brexit, aderarea României la spațiul Schengen și la zona euro”, a declarat Klaus Iohannis.
 
În privința adoptării monedei euro, Klaus Iohannis a afirmat că opinia experților este că România ar trebui să nu își fixeze o anumită dată, ci să muncească pentru a avea o convergență economică reală cât mai mare cu zona euro. 

Klaus Iohannis s-a declarat, însă, dezamăgit că dezbaterea tehnică legată de aderarea la Spațiul Schengen s-a transformat într-o dezbatere politică. El a reamintit faptul că România a îndeplinit încă din anul 2011 condițiile tehnice pentru a face parte din spațiul Schengen. De asemenea, președintele României a spus că speră ca până în 2019 Mecanismul de Cooperare și Verificare să fie ridicat gradual. Și subiectul Brexit a fost abordat, la Cluj, de președintele României. Iohannis a spus că, deși Brexitul încă nu s-a produs, a adus după sine niște urmări care, de fapt, nu sunt neașteptate. Mai mult președintele a vorbit despre oportunitățile deschise cu această ocazie, oportunități de care și România ar putea profita.
 
”Brexitul, în sine, putem să îl vedem ca un fel de catalizator sau accelerator, atât pentru oportunități, cât și pentru zonele problematice. Pe de altă parte, nu cred că Brexitul va duce la ruperea Uniunii, dar nici nu cred că va duce, în scurt timp, la o integrare mai aprofundată. Integrarea fiscală, bunăoară, nu cred că se va produce, cum nu se va produce nici o armată comună a Uniunii Europene”, a spus președintele Iohannis la Cluj.
 
Președintele Iohannis a vorbit și despre rolul viitor al Statelor Unite ale Americii, dar și despre relația dintre Uniunea Europeană și NATO. El a afirmat că politica de securitate comună a Uniunii Europene trebuie să fie complementară cu cea a NATO. Șeful statului român a adăugat că nu are emoții legate de rolul pe care Statele Unite ale Americii vor continua să îl joace în cadrul alianței, și anume acela de  cel mai important membru al NATO. În ceea ce privește Republica Moldova, președintele Iohannis a afirmat că România încearcă să construiască o relaţie mai pragmatică cu Republica Moldova, prin sprijinirea investiţiilor în economia moldovenească, precum şi susţinerea demersurilor care vizează eliminarea dependenţei de energia rusească.  Iohannis este de părere că România va trebui să păstreze şi să apere caracterul special al relaţiilor cu Moldova, însă ele trebuie să vizeze sprijinirea instituţiilor moldoveneşti, nu a anumitor persoane.

 
Ascultă AICI principalele declarații ale președintelui Iohannis la dezbaterea de la UBB