
Politică
Un aviz parlamentar în cazul urmăririi penale a lui Eugen Bejinariu, săptămâna viitoare
Tot lunea viitoare, în jurul orei 14,00, se va reuni și Comisia juridică a Camerei, care trebuie să întocmească un raport în acest caz. Procurorul şef al DNA Laura Codruţa kovesi a cerut luni, 21 noiembrie, trimiterea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 — 2004, în legătură cu săvârșirea, pe vremea în care a deținut funcția ministerială, a infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în dosarul Microsoft 2.
Procurorii susțin că Bejinariu a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern prin care s-a aprobat încheierea între Guvern și Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitații publice.