
Politică
Nereguli în unele secţii de votare
Cele mai multe sesizări, respectiv 11, au fost semnalate în mediul urban. Nu au fost înregistrate incidente majore care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electora, precizează ministerul de interne.
Printre incidentele semnalate - în București, o persoană a primit două buletine de vot pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat. Cetățeanul a introdus în urnă toate cele trei buletine de vot primite. În cauză se fac cercetări, informează MAI.
În județul Prahova, polițiștii au deschis o anchetă după ce preşedintele unei secţii de votare din Ploieşti a sesizat dispariţia unei ştampile cu menţiunea ”Votat”.
Organizaţia Expert Forum reclamă o serie de nereguli care au avut loc în prima parte a zilei la mai multe secţii de votare din mai multe localităţi, unde accesul pentru zeci de observatori a fost blocat abuziv în primele ore ale dimineţii, posibilitatea de a vota cu viză de flotant a fost interpretată neunitar şi au existat probleme de organizare în secţii.
Prima parte a zilei a fost marcată de sesizări ale observatorilor și alegătorilor cu privire la o înțelegere aproximativă a noilor reglementări electorale pentru alegerile parlamentare - accesul pentru zeci de observatori a fost blocat abuziv în primele ore ale dimineții, posibilitatea de a vota cu viză de flotant a fost interpretată neunitar și au existat probleme de organizare în secții.
După ora 8 au fost înregistrate mai multe plângeri de la observatori și cetățeni despre probleme legate de sigilarea urnelor de vot, utilizarea urnei mobile și accesul observatorilor în secțiile de votare. De asemenea, au existat presiuni asupra observatorilor, în secțiile 8 din Slatina și 156 din Colonești (Olt) sau secția 137 din Ghimpați (Giurgiu).
La secțiile următoare s-au solicitat copii după acreditări – o procedură abuzivă – 1170, 806 (București), 104 (Dolj), 129 (Moinești, Bacău), 38, 39, 40 (Caraș Severin) sau Gura Ocnitei, Dâmbovița.
Au fost remarcate probleme legate de sigilii în mai multe secții, printre care: secția 39 (Constanța) – urna este sigilată cu bandă adezivă transparentă, 475 (București) – sigiliul de la fereastră era rupt, 187 (București), Copșa Mică (Sibiu) – urnele nu sunt sigilate, secția 99 (București) – urne sigilate necorespunzător.
Tot în Ghimpați (Giurgiu), la ora 9 erau înregistrate 84 de cereri pentru urna mobilă. Conform observatorilor, nu au putut fi consultate cererile si documente justificative care sa facă dovada faptului ca persoanele respective nu se pot deplasa. Observatorul a însoțit membrii biroului electoral și a identificat că echipa cu urna mobilă a vizitat inclusiv persoane care nu erau nedeplasabile.
Au fost semnalate nenumărate cazuri în care cetățenilor cu viză de flotant li s-a permis cu greu să voteze (secția 80 din Iași) sau chiar nu li s-a permis să voteze (secțiile 532, 1025 din București). La Liceul Spiru Haret din sectorul 2, mai mulți cetățeni cu viză de flotant nu au fost lăsați să voteze.
Expert Forum, Funky Citizens, Centrul pentru Resurse Civice și Centrul pentru Studiul Democratiei, membri în campania FiecareVot (www.fiecarevot.ro) au acreditat peste 1000 de observatori în toată țara și peste 40 de observatori în străinătate. Datele sunt obținute prin intermediul call center 0800 080 200, www.votcorect.ro și prin aplicația pentru observatori Monitorizare Vot, dezvoltată de Code4Romania. Astăzi, hotline 0800 080 200 funcționează până la ora 22. Cele mai importante sesizări pot fi consultate pe pagina www.votcorect.ro.