Accent pe Istorie: Parlamentul României - de la Regulamentele Organice până în prezent

Știați că inițial Senatul de astăzi se numea Corpul Ponderator? 

Actele care au pus bazele instituției parlamentare în Principatele Române au fost Regulamentele Organice, primele acte cu caracter constituțional, adoptate în anul 1831 în Țara Românească, respectiv, în 1832 în Moldova.

Următorul pas către configurarea legislativului statului român a fost Convenţia de la Paris din 1858, realizată în baza Tratatului de la Paris din 1856, ce punea capăt Războiului Crimeii și prin care se stabilea crearea unei Adunări Elective pentru Valahia și Moldova.

Ulterior, în 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a organizat un plebiscit asupra Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858, un document cu valoare constituțională, aprobat de popor și  care prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare. Astfel, alături de Adunarea Electivă, s-a înființat Corpul Ponderator, consacrându-se principiul bicameralismului parlamentar. Corpul Ponderator era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentaţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului) și funcționa ca factor de echilibru între puterile statului.

Constituția României din 1866 a pus Parlamentul României pe harta occidentală a epocii, în termeni de organizare, funcționare și importanță. Astfel, împărțit în Camera Deputaților și Senat, Parlamentul devine instituția politică fundamentală a țării. Dovada o reprezintă și unele dintre cele mai importante acte din istoria modernă a țării adoptate în Parlament, precum  Declaraţia de Independenţă din 9 mai 1877 şi actele de unire de la sfârşitul Primului Război Mondial.

După Marea Unire noile realități demografice, teritoriale și sociale impuneau o nouă Constituție care a fost votată de Adunarea Deputaților și de Senat în martie 1923 și care a consolidat rolul Parlamentului în viața politică a țării, cele două Camere devenind organe alese prin vot universal.   

Luna februarie a anului 1938 a reprezentat un moment nefericit pentru istoria parlamentarismului românesc prin impunerea regimului de monarhie autoritară de către Carol al II-lea și subminarea rolului Parlamentului, care, sub regimul dictaturii regale a devenit o instituție cu rol pur decorativ. Doi ani mai târziu, în toamna anului 1940, activitatea Parlmentului a fost suspendată, în România instaurându-se dictatura militară.

După cel de-al Doilea Război Mondial, comuniștii au eliminat prin decret sistemul bicameral, pentru ca prin Constituția din 1948 să consacre Marea Adunare Națională ca organ suprem al puterii de stat. Multipartidismul și separarea puterilor în stat au fost eliminate de facto.

Marea Adunare Națională era definită, prin Constituția din 1965, drept unicul organ legiuitor al Republicii.

După decembrie 1989 România a revenit la instituția parlamentară bicamerală, fapt consfințit de Constituția din 1991, revizuită în 2003.

De astăzi, cu un nou Parlament al României, nu uitați că istoria continuă...

Mihaela Simina este licențiată în istorie, specializarea relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până joi, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România