Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prorusul Igor Dodon este oficial președintele Republicii Moldova

Igor Dodon (Sursa foto: socialiştii.md)

Igor Dodon este oficial noul președinte al R.Moldova. Magistrații Curții Constituționale au validat, marți, rezultatele alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie, în urma cărora Dodon a obținut peste 52 la sută din voturi, în timp ce candidatul pro-european, Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, aproape 48 la sută din sufragii. Astăzi, PAS a depus o contestație la Curtea Constituțională prin care a solicitat anularea scrutinului prezidențial. Aceasta însă a fost respinsă.

După o pauză anunțată de câteva ore, timp în care au examinat contestația depusă de Partidul Acțiune și Solidaritate, judecătorii Curții Constituționale au confirmat, de fapt, rezultatele alegerilor prezidențiale, prezentate de Comisia Electorală Centrală şi a validat mandatul președintelui R.Moldova. Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă vreunei căi de atac și va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase a ținut să precizeze că încălcările înregistrate în timpul scrutinului ”nu sunt de natură să influențeze rezultatul final al alegerilor prezidențiale”. De asemenea, spune Tănase, nu ține de competența Curții să examineze sesizarea Partidului Acțiune și Solidaritate ce se referă la numărul insuficient de secții de votare peste hotare. Totuși, având în vedere problemele create în diasporă, Curtea consideră necesar să se adreseze Parlamentului pentru a modifica mecanismul de desfășurare a alegerilor peste hotare.

După hotărârea Curții Constituționale, Igor Dodon urmează să depună jurământul în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri. Mandatul Președintelui R.Moldova durează 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.

La doar câteva zile după alegerile din 13 noiembrie, Igor Dodon a anunțat că părăsește formațiunea, al cărei lider a fost din 2011.

 

Liderul PAS, Maia Sandu consideră că au fost prezentate situații grave ce au influențat rezultatele alegerilor și astfel, ”a fost viciat votul multor cetățeni și au fost supuși batjocurii alte câteva zeci de mii care nu și-au putut exprima votul, iar acest lucru, afirmă Maia Sandu, este mai  puțin important pentru președintele Curții Constituționale.”Alexandru Tănase declară că Curtea Constituțională nu are resursele necesare să investigheze probele aduse de noi cu privire la fraudarea alegerilor și cere o astfel de investigație din partea PAS. Prin urmare, înțelegem că nicio autoritate din Republica Moldova nu își poate exercita atribuțiile și echipa noastră ar fi trebuit să facă munca integrală a autorităților, a poliției, a CEC-ului, a Guvernului, de la audierea martorilor, la investigare, la definitivarea deciziilor”, a scris, marți, liderul PAS pe Facebook.

Reprezentantul președintelui ales, socialistul Vladimir Țurcanu a cerut instanței să valideze mandatul viitorului șef de stat, întrucât nu au fost înregistrate încălcări care ar determina anularea alegerilor prezidențiale. Și reprezentanții Comisiei Electorale Centrale au afirmat la ședința Curții că  a fost respectată legislația şi nu au fost admise încălcări majore pentru a invalida scrutinul.

Dacă vorbim de atribuțiile șefului statului, printre acestea ar fi convocarea Parlamentului R.Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri. În cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Legislativul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Totodată, viitorul șef de stat, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, iar în baza votului de încredere al Parlamentului, președintele numește Guvernul.

Socialistul Igor Dodon a promis, în timpul campaniei electorale că, primul decret pe care urmează să-l semneze, în calitate de şef de stat, se referă la miliardul furat. Mai exact, va anula prevederile care pun pe umerii cetăţenilor banii furaţi din cele trei bănci. De asemenea, Dodon promite să reia parteneriatul cu Rusia pentru ca produsele moldoveneşti să revină pe piaţa rusă. Noul preşedinte își propune, de asemenea, să lupte cu cei care îşi doresc unirea R.Moldova cu România şi spune că va insista ca istoria Moldovei să revină în şcoli. ”Copiii noştri trebuie să cunoască adevărul istoric. Sunt multe lucruri în istoria românilor care nu corespund realităţii. Eu mă bazez pe Constituţie, iar în ea scrie limba moldovenească”, a spus Dodon, într-una dintre ultimele confruntări electorale cu Maia Sandu. Totodată, Igor Dodon a insistat pe necesitatea neutralităţii Republicii Moldova, susţinând că trupele ruse vor pleca doar după rezolvarea conflictului din Transnistria şi că războiul a pornit de la unioniştii ca Maia Sandu.