
Politică
Rebelii din Siria suspendă negocierile de pace după ce regimul Assad a încălcat armistiţiul
Luni, armata și Hezbollahul libanez au înaintat până în apropiere de Ain al-Figeh, una din principalele surse, anunta Observatorul sirian pentru drepturile omului.
"Orice înaintare pe teren este considerată ca o încălcare a armistițiului și, dacă lucrurile nu revin la situația dinainte, acordul va fi considerat nul și neavenit", atrag atenția rebelii.
De două săptămâni, chiar înainte de aplicarea armistițiului general de către Ankara și Moscova ca preludiu al negocierilor de la Astana, aviația militară siriană bombardează aproape zilnic Wadi Barada, oras aflat la 15 kilometri de Damasc.
Regimul lui Bashar Al-Assad vrea să cucerească această regiune unde se află principalele surse de aprovizionare cu apă potabilă pentru cele patru milioane de locuitori ai capitalei și zonelor învecinate acesteia.
Peste 300.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la izbucnirea războiului civil din Siria. Alte 4 milioane de persoane s-au refugiat în statele vecine, în special Turcia, Liban şi Iordania, dar şi în ţările din Europa.