Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Corespondență din SUA: Republicanii atacă Obamacare

A 115-a Legislatură și-a început activitatea la Washington declanșând încă o campanie de revocare a legii asigurărilor medicale în vigoare de la începutul anului 2014 și cunoscută sub numele de Obamacare. Au fost nenumarate astfel de campanii. Pentru Republicani, șubrezirea și eliminarea acestei legi este o adevărată obsesie. După 20 ianuarie, când vor controla atât Executivul cât și ambele  Camere ale Parlamentului, efortul lor capătă o intensitate nouă, și șanse considerabile de izbândă.

Primul punct pe ordinea parlamentară de zi, acest asalt final asupra sistemului asigurărilor medicale. Ieri, zi cu tonalitate marțială, războiul de tranșee a fost reluat în Senat, iar liderii grupurilor parlamentare s-au aliniat pentru a primi ultimele ordine de bătălie din partea liderilor celor două tabere partinice, președintele Obama și respectiv vicepreședintele-ales. 

"Realitatea este că, în acest an, măririle procentuale ale primelor sunt în medie de 25%, 116% în Arizona, 63 în Tennessee, 53 în Pennsylvania și 40% în Carolina de Nord. Obamacare a fost un eșec, a împovărat familiile și angajatorii. A fost unul dintre motivele pentru care alegătorii au trimis la Washington lideri noi. Primul pas va fi să abrogăm legea, al doilea să demarăm o tranziție ordonată către ceva mai bun. E important însă să veghem, să acționăm în așa fel încât această tranziție să nu însemne greutăți în plus pentru familiile care au obținut asigurare prin programul actual, pentru economia americană", a avertizat Mike Pence.  Intenția este bună, și veche de ani buni de zile, dar până acum a rămas la nivelul exercițiului retoric.

"Trei obiective am avut cu Obamacare: reducerea costurilor, ameliorarea beneficiilor, și accesul mai lesnicios. În toate aceste privințe, legea a fost un succes: ritmul de creștere a primelor de asigurare a fost cel mai lent din ultimii cincizeci de ani, de când există statistici, prețurile au fost deci ținute sub control; pachetul de beneficii s-a îmbunătățit prin eliminarea selecției adverse, eliminarea limitelor anuale și viagere; 20 de milioane în plus și-au putut permite o asigurare. Republicanii spun "abrogăm și înlocuim", dar n-au cu ce s-o înlocuiască, n-au voturile s-o înlocuiască. În aceste condiții, să revoci și apoi să amâni este un act de lașitate", consideră liderul minorității din Camera, Nancy Pelosi.  

În absența unui plan concret, domină, în aceste ore, angoasa, și cele mai alarmiste ipoteze în legătură cu planurile majorității Republicane găsesc teren fertil. Legea existentă n-a modificat esența sistemului, care este unul privat, cu o intervenție statală minimă. Companiile farmaceutice și-au păstrat libertatea stabilirii prețurilor medicamentelor, firmele de asigurări controlul asupa primelor. Republicanii recurg la formule precum "libertate de alegere" care înseamnă, de obicei, fiecare pentru sine și nici o obligație din partea angajatorilor de a oferi asigurare medicală, cum era cazul până acum pentru firmele cu peste 50 de angajați.

"Republicanii se pregătesc, și în curând vor declanșa un atac masiv asupra celor trei piloni ai sistemului de sănătate american: asigurarea Obama, cea pentru vârstnici, Medicare,  și cea pentru săraci. Planul Republican de a tăia asigurările medicale nu va face America măreață, ci bolnavă iar. Habar n-au cu ce s-o înlocuiască. De ani de zile vorbesc de abrogare, dar în cinci ani n-au fost în stare să producă o singură idee concretă. Sunt blocați. De ani de zile tot promit grupurilor conservatoare că "vor smulge din rădăcini asigurarea Obama. Până acum și-au putut permite astfel de promisiuni extreme fără nici un fel de consecințe, pentru că știau că Democrații sau președintele Obama vor bloca orice tentativă de șubrezire a planului. Acum însă, nu mai pot să păstreze elementele populare ale sistemului și să le elimine pe celelalte fără a provoca haos în întreg sistemul de sănătate, nu doar pe piața asigurărilor private", observă liderul minorității Democrate din Senat, Chuck Schumer.

 
Ascultă AICI corespondența din SUA