Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Florian Coldea, suspendat din funcție. Anchetă în SRI după dezvăluirile lui Ghiță

Prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, a fost suspendat în condițiile în care Serviciul Român de Informații anunță că a demarat o anchetă. Până la finalizarea anchetei, prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, este pus la dispoziția directorului structurii, informează Serviciul Român de Informații.
 
 

Serviciul Român de Informații anunță că la nivelul serviciului a fost constituită o comisie specială de verificare, iar atribuțiile lui Coldea sunt preluate de directorul Serviciului, Eduard Hellvig.
"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la general-locotenentyul Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificari preliminare, directorul SRI a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale", anunță SRI.
Instituția precizează că "a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp".

Suspendarea vine după dezvăluirile lui Ghiţă 

Ancheta care-l vizează pe Coldea vine după ce Sebastian Ghiță a difuzat, pe postul România TV, șapte înregistrări în care face declarații despre Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, susținând că avea o relație de prietenie cu aceștia.
În înregistratea difuzată ieri, Sebastian Ghiță susține că a mers în mai multe vacanțe în străinatate cu Florian Coldea și familia acestuia, publicând o fotografie care ar fi fost realizată la Disneyland, în care apar mai multe persoane printre care și două femei, despre care deputatul susține că sunt soția lui și soția lui Florian Coldea. Soția lui Florian Coldea, Dorina Coldea, lucrează tot în cadrul Serviciului Român de Informații (SRI).
În înregistrarea de ieri, Ghiță susține că i-a cerut lui Florian Coldea sa il sustina pe Victor Ponta la sefia PSD, dar Coldea i-ar fi raspuns ca Traian Basescu nu il vrea.

Sebastian Ghita mai susține și  că presedintele Iohannis ar fi sub presiunea lui Coldea si Kovesi: "Ii e frica de ce i sa va intampla dupa ce isi termina mandatul de presedinte si de dosarele care i se pot face sotiei sale, Carmen Iohannis".
Cert este că Sebastian Ghiță a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.
Pe numele lui Sebastian Ghiță a fost emis un mandat de arestare în lipsă, după ce a încălcat măsura controlului judiciar. El este dat în urmărire internațională.
Procurorii de la Parchetul General îl caută și ei pe fostul deputat, într-un dosar în care se investighează fapte de abuz în serviciu semnalate de Ghiță în înregistrări.

Cine este Florian Coldea?

Florian Coldea, în vârstă de 48 de ani, a fost numit prim-adjunct al directorului SRI pe 27 iulie 2005, după recuperarea jurnaliștilor răpiți în Irak, operațiune la care Coldea a participat, ocupând funcția până în prezent. Anterior, Coldea a deținut funcții de conducere la Brigada Antiteroristă.
În anul 2008, lui Florian Coldea i-a fost acordat gradul de general de brigadă. În 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.
Anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informaţii.
A participat la misiuni, acţiuni şi operaţiuni complexe derulate în special pe profil antiterorist, în cooperare cu parteneri străini ai SRI. Una dintre misiunile la care a participat și pe care a condus-o a fost legată de recuperarea jurnaliștilor români răpiți în Irak.
În anul 2010 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Ştiinţe militare – Informaţii la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", cu teza intitulată "Managementul schimbării în serviciile de informaţii".
Florian Coldea a absolvit cursuri de pregătire pe profil antiterorist şi de intelligence desfăşurate în ţară şi străinătate. A urmat cursurile Facultăţii de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", pe care le-a absolvit în anul 1996.
Coldea s-a născut în anul 1971 în localitatea Târnova, judeţul Arad. Este căsătorit şi are un copil.