Accent pe istorie: Mica Unire, 24 ianuarie 1859 - context extern și abilitate politică internă

Contextul internațional politic și strategic modificat substanțial de Războiul Crimeei (1853-1856) a schimbat raportul de forțe în Europa, având în vedere înfrângerea Imperiului Rus de către coaliția franco-anglo-turco-piemonteză. Prin Tratatul de Pace de la Paris (1856), care stabilea termenii post-conflict, Moldova și Țara Românească au fost scoase de sub condominiul ruso-turc, au rămas sub suzeranitatea Imperiului Otoman și au fost puse sub regimul garanției colective a celor șapte mari puteri (Turcia, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia). Rolul Principatelor Române în echilibrul european devenise unul semnificativ. De altfel, Rusia a fost privată de accesul la gurile Dunării, prin trecerea Deltei și a Insulei Șerpilor la otomani și prin restituirea sudului Basarabiei către Moldova.

O altă prevedere a Tratatului de la Paris a stabilit ca organizarea și statutul Moldovei și ale Țării Românești să fie stabilite prin consultarea populației. În 1857 au fost alese două Divanuri ad-hoc care au cerut unirea celor două principate într-un singur stat numit România, condus de un prinț dintr-o dinastie europeană. Cererea a fost parțial îndeplinită, întrucât în cadrul Conferinței de la Paris din 1858 s-a hotărât ca principatele să rămână entități politice separate, fiecare cu domnul său și cu adunarea sa, sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Curtea de Casație și o Comisie Centrală urmau să fie singurele instituții comune.

A urmat alegerea domnilor care urmau să conducă cele două entități politice. Convenția de la Paris nu conținea nicio clauză care să împiedice explicit ca aceeași persoană să fie aleasă pentru a conduce ambele principate. Astfel, conform principiului simplu ,,ceea ce legea nu interzice, legea permite”, pe 5 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar apoi, pe 24 ianuarie și domn al Țării Românești. Dubla alegere a lui Cuza a pus Europa în fața faptului împlinit al Micii Uniri și a consemnat prima pagină din istoria statului român modern.

Până la următoare întâlnire, nu uitați, istoria continuă...

Mihaela Simina este licențiată în istorie, specializarea relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.