Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gîrbovan (UNJR): Raportul MCV este incomplet, nu menţionează interferenţa SRI în justiţie

Procurori raspund Tudorel Toader privilegii.jpg

Schimb de replici între ministrul Justiţiei şi procurori (Sursa foto: pixabay)
Schimb de replici între ministrul Justiţiei şi procurori (Sursa foto: pixabay)

Nu se impune ridicarea MCV-ului, însă raportul Comisiei Europene trebuie să devină cu adevărat unul comprehensiv asupra justiţiei. O spune la RFI preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan. Ea cere pe de altă parte ca Ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului Penal să fie dezbătute în Parlament.

Dana Gîrbovan consideră că raportul MCV este incomplet: "Am aşteptat cu interes acest raport. Şi în discuţiile cu experţii MCV am subliniat acelaşi lucru şi anume că raportul este incomplet, pentru că omite o parte importantă din problemele din justiţie şi face o analiză mai degrabă de suprafaţă, decât una de profunzime a sistemului judiciar (...). Spre exemplu, anul trecut a fost votat un memorandum în care a fost făcută o radiografie a problemelor din sistemul de justiţie şi soluţiile propuse de judecători la acestea. A fost un memorandum votat de peste 80% din instanţele din România (...). Pentru mine a fost surprinzător să văd că acest memorandum nu este nici măcar amintit în cuprinsul MCV-ului, cu atât mai mult cu cât memorandumul făcea el referire la MCV".

Şefa UNJR precizează că raportul MCV nu spune nimic despre interferenţa SRI-ului în actul de justiţie: "În raport se vorbeşte de independenţa justiţiei, însă şi aici este văzută doar prin prisma atacurilor pe care politicienii le fac la adresa justiţiei. Sigur că este un element important, însă la fel de importantă şi despre care s-a vorbit mult în spaţiul public este problema reprezentată de interferenţa SRI-ului în actul de justiţie (...). Aceste probleme nelămurite reprezintă şi ele ameninţări la adresa independenţei justiţiei şi ar fi meritat măcar amintite într-un raport care trebuie să reflecte toate problemele din sistemul judiciar".

 

"Acoperiţii" SRI din justiţie

 

Şeful SRI spunea miercuri seară că Serviciul Român de Informaţii nu are "acoperiţi" în politică sau justiţie. Întrebată dacă are încredere în declaraţia lui Eduard Hellvig, Dana Gîrbovan a răspuns: "Nu este o chestiune de încredere. Am avut o conferinţă anul trecut, iar vicepreşedintele comisiei de control ne spunea controlul se efectuează pe principiul bunei credinţe. Or noi vorbim aici de fapte şi de probe. Un control eficient, pe care eu îl fac şi ca instanţă se bazează pe mijloacele pe care le am să verific dacă ceea ce o parte spune e adevărat sau nu şi nu pe declaraţia unei părţi care este implicată şi este verificată. Aşadar pe mine mă interesează să existe proceduri eficiente de control şi să nu trebuiască să cred că ceea ce spune cineva este real. Aşa funcţionează instituţiile".

 

"Graţierea trebuie dezbătută în Parlament"

 

Dana Gîrbovan declară că Ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului Penal ar trebui dezbătute în Parlament: "Cel mai înţelept lucru ar fi fost încă de la început ca aceste proiecte să fie trimise, sub forma unor proiecte de lege, în Parlament. Cred că în general Guvernul ar trebui să renunţe la folosirea acestor Ordonanţe de Urgenţă în mod excesiv şi mai ales în domeniul legilor ordinare. Acum, în acest moment, este necesar ca Ordonanţele respective să fie dezbătute în Parlament, să se ia în considerare toate comentariile trimise pe marginea acestor proiecte de lege. Este nevoie de o dezbatere raţională".

Preşedintele UNJR crede că MCV-ul nu trebuie ridicat: "Nu, nu cred că se impune ridicarea MCV-ului, însă cred că acest raport trebuie să devină cu adevărat un raport comprehensiv asupra justiţiei".