
Politică
Attila Korodi: Nu e sănătos ca Guvernul să dea OUG pentru graţiere şi Coduri
Attila Korodi deputat UDMR scandal Ardeal.jpg

Attila Korodi afirmă că e nevoie de o dezbatere parlamentară pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal: „Dacă ai teme atât de importante şi noi deja ne-am exprimat punctul de vedere despre Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, nu este sănătos ca Guvernul, indiferent de mandatul primit de la alegători, să dea Ordonanţe de Urgenţă”.
Liderul deputaţilor UDMR precizează că „în Parlament la ora actuală se află şi Ordonanţa pe Codul Penal şi Procedură Penală emisă de Guvernul Cioloş, care este tot atât de greşit, pentru că modifică foarte multe puncte prin OUG. Deci acea dezbatere ar fi fost posibilă cuplată şi Parlamentul să decidă într-un mod transparent în dezbateri parlamentare şi atunci oamenii nu mai rămâneau cu acest gust amar, când ştii că se întâmplă ceva, dar nu înţelegi”.
„Parlamentul trebuie să decidă”
Attila Korodi declară că „politic vorbind, credem că deja, indiferent dacă vorbim de Codul de Procedură Penală, Codul Penal sau de graţiere, ar trebui amândouă acte normative de modificare sau de legiferare să fie decise în Parlament”.
Deputatul spune că UDMR nu vrea nici OUG, nici o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal: „Nu, nu, pentru că atunci nu mai putem controla prin dezbateri transparente în Parlament anumite greşeli sau derapaje sau abordări greşite”.