Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comisia Europeană: Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România

comisia_europeana_urmarim_foarte_mare_ingrijorare_evolutiile_recente_romania.jpg

Comisia Europeană se declară îngrijorată de evoluţiile din România
Comisia Europeană se declară îngrijorată de evoluţiile din România

"Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România”. Iată ce se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans privind situaţia din România.

Potrivit Comisiei Europene, “ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”.

“Raportul Comisiei privind MCV, publicat săptămâna trecută, a salutat bilanţul pozitiv realizat de către procurorii şi judecătorii din România în abordarea corupţiei la nivel înalt. Totodată, a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniului de aplicare al corupţiei ca infracţiune va avea impact asupra evaluărilor viitoare”, arată CE.

“În acest context, Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu Ordonanţele de Urgenţă privind Codul Penal şi legea cu privire la graţieri", potrivit Comisiei Europene.