
Politică
Igor Dodon respinge la Bruxelles orice prezență a NATO în Moldova
dodon_la_nato_feb_2017.jpg

„Mi-am exprimat îngrijorarea mea personală în legătură cu eventuala deschidere a oficiului NATO la Chișinău”, a afirmat președintele moldovean după o întrevedere cu Secretarul General adjunct NATO, Rose Gottemoeller.
„Noi considerăm că, la această etapă, acest pas va crea impedimente în procesul de negocieri pe problema transnistreană”, a explicat Igor Dodon. Aceasta nu ar fi binevenită pentru cetățenii moldoveni întrucât seamănă cu o „provocare”, a explicat el.
Rose Gottemoeller a precizat că nu este vorba despre trupe NATO în Moldova și că NATO respectă neutralitatea țării; este vorba, a spus ea, despre o mică administrație civilă, menită să ajute Moldova în procesul de reforme.
Igor Dodon a rămas însă ferm pe poziție și a acuzat guvernul moldovean de a se fi grăbit când a autorizat înființarea structurii anul acesta la Chișinău. Dacă acordul semnat cu guvernul intră totuși în vigoare, Dodon a spus că-și rezervă dreptul de a reveni asupra acestuia.
El a spus, de altfel, că dorește supunerea unui alt acord, cel privind recunoașterea neutralității permanente a Moldovei, unei analize a experților președinției moldovene.
Igor Dodon a recunoscut că nu a autorizat încă participarea militarilor moldoveni la exerciții NATO organizate în România întrucât nu este lămurit despre ce este vorba. „Să vedem detalii, pentru ce se merge acolo”, a adăugat el.
Președintele moldovean se opune și Acordului de Asociere între UE si Moldova care a intrat în vigoare anul trecut. In întâlnirile avute tot marți la Bruxelles cu diferiți actori europeni, se pare însă că el nu a vorbit clar împotriva acestui acord.
Cu toate acestea, președintele UE Donald Tusk a publicat o declarație pe Twitter în care spunea: „Sunt convins ca o cooperare între UE si Moldova, care include Acordul de Asociere, este în interesul Moldovei, pentru viitorul său si pentru reformele sale”.