
Politică
11 Februarie 2017
Referendum constituţional în Turcia. Erdogan ar putea conduce ţara până în 2029
erdogan_10.jpg

Erdogan încearcă să-şi întărească puterea
Mult disputata reformă i-ar permite preşedintelui să emită decrete, să instituie starea de urgenţă, să numească miniştri şi oficiali de stat de rang înalt şi să dizolve legislativul - atribuţii despre care principalele două partide de opoziţie afirmă că vor distruge echilibrul puterii în favoarea lui Erdogan.
În cazul în care legea va fi aprobată în urma consultării la nivel naţional, Erdogan ar putea să rămână la putere până în 2029, transmite Reuters, citat de News.ro.
Susţinătorii preşedintelui turc cred că aceste reforme vor garanta stabilitatea naţiunii într-o regiune cuprinsă de haos, în vreme ce oponenţii cred că un posibil succes al referendumului va deschide calea spre un regim chiar mai autoritar.