Raport EFOR: Populismul de tip 2.0 renaște și în România

Anul 2017, spun autorii raportului,  începe sub spectrul unei incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea slăbeşte în Vest sub asalturi populiste? Și apoi, cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României? În sfârșit, autorii raportului se întreabă dacă nu cumva PSD şi aliaţii săi nu o vor apuca pe căi alternative la proiectul european clasic al “Europei tot mai integrate”.

Veștile nu sunt tocmai bune, din moment ce analiştii sunt de părere că “astăzi, peisajul politic, social şi în mass media din Europa favorizează populiştii mai mult decât oricând după sfârşitul celui de-al doilea război mondial”. Iar cauzele sunt economice, dar în aceeași măsură culturale și identitare.

Tehnologiile şi metodele noi de management au reconfigurat industria manufacturieră, “muncitorii de uzină” s-au împuţinat în ţările dezvoltate, datorită automatizării producţiei, subcontractării de servicii, mutării operaţiunilor simple şi cu valoare adăugată mică în ţări mai sărace.

Urmarea: categorii întregi de votanţi şi-au pierdut nu doar venitul sigur şi stabil, ci şi o anume imagine şi respect de sine, ceea ce, evident, are  consecinţe în plan social şi electoral. Cum ar fi contestarea tot mai profundă a liberalismului, cu sistemul său de garanţii privind drepturile universale, protecţia minorităţilor şi a statului de drept; la fel cum vizează şi ordinea liberală internaţională, bazată pe cooperare, securitatea comerţului. Adică exact elementele care au adus pacea și prosperitatea în lumea liberă, după cel de-al doilea război mondial – o lume liberă în care românii au intrat mult mai de curând.

Contestarea vine din partea a cea ce autorii raportului numesc Elita 2.0. Fie că o face din convingere, fie, mai probabil, din interes imediat,  Elita 2.0 împachetează  în explicaţii conspiraţionist- demagogice probleme inventate  și schimbări socio-economice reale, pedalând intens pe temele de spaimă socială, predicând mizerabilismul şi declinul.

Dar în ce măsură sunt valabile aceste lucruri și în România? Aspirațiile euro-atlantice ale societății românești au impus, totuși, o minimă disciplină, atât câtă a fost, clasei politice de la Bucureşti.

Dar, spun autorii raportului,  dacă ancora democraţiei liberale slăbeşte în Occident, atunci este posibilă și întoarcerea României la retorica xenofobă, protecţionistă şi paranoic-conspiraţionistă din ultimii ani ai lui Nicolae Ceauşescu.

Este adevărat, România nu are o proporţie semnificativă de imigranţi, deci una din principalele probleme în statele vechi membre UE nu există la noi. Însă politicienii pot găsi mereu substitute.

De exemplu industria, adesea privită ca o vale a plângerii post-comuniste. Deși adevărul este că România exportă azi de câteva ori mai mult decât pe vremea lui Ceauşescu și asta, cu de două ori mai puţini angajaţi, care lucrează doar cinci zile pe săptămână.

De fapt, România se află peste media UE la ponderea industriei în PIB. Deci, spaima de “dezindustrializare” care-i consumă pe analiştii locali, pare nefondată, cel puţin pe moment. Apoi, ar fi bine să privim, spun autorii, la trendul recent al Ungariei, faţă de care România a recuperat jumătate din decalajul procentual care separa cele două țări în anii ’90.

Însă realităţile sunt una, iar politica este alta. Votanţii nu se conduc după manuale de istorie, nici nu-s uşor de convins că lucrurile merg spre bine doar cu indicatori calculaţi de experţi. Iar atunci când democraţiile anti-liberale dau de greu, cum e inevitabil să se întâmple, identificarea cauzelor reale şi atribuirea responsabilităţilor devine tot un joc politic, pentru care Elita 2.0 e bine pregătită cu scenarii conspiraţioniste.