
Politică
Korodi: Legea salarizării poate intra în vigoare pe 1 iulie, dar încă avem unele întrebări
korodi_lege_salarizare_intrebari.jpg

Cum se poziţionează UDMR faţă de legea salarizării în sectorul bugetar? “Trebuie să plecăm de la un punct foarte important, acela că este nevoie de un sistem echilibrat şi ajustat de salarizare în sistemul public, în care fiecare lucrător din acest sistem ştie în ce poziţie se află, cât salariu poate să aibă la începutul carierei, la finalul carierei, adică un management al carierei în sistemul administrativ din România este important”, spune Attila Korodi.
“Unde avem încă întrebări şi probabil că răspunsurile vor veni mai degrabă când ajungem la dezbaterile din Camera Deputaţilor este cât de repede poate fi implementat din punct de vedere al sustenabilităţii financiare un proiect al salarizării unitare. Proiectul trebuie construit şi rolul Senatului este să aibă o primă decizie cu privire la echilibrarea veniturilor pentru diferite categorii de funcţionari publici sau lucrători din sistemul public şi cred că în momentul în care ajungem în Camera Deputaţilor, se va pune mult mai mare accent şi pe sustenabilitate. Avem un sistem creionat, echilibrat, în care de la un profesor, la medic, la un lucrător de la Garda Forestieră ştie ce parcurs o să aibă din punct de vedere al veniturilor, dacă lucrează şi rămâne în sistemul administraţiei româneşti. Dar cât de repede poate să fie implementată se va vedea probabil când vom vedea mult mai bine cifrele şi veniturile pe care trebuie să le aibă statul român, ca să susţină un astfel de proiect”, afirmă liderul deputaţilor UDMR.
Va intra legea salarizării în vigoare la 1 iulie? “Eu cred că da. Întrebarea se pune dacă finanţarea sau ajungerea până la nivelul maxim de salarizare ce este definit în sistem unitar va fi mai apropiat sau mai îndepărtat ca şi termen de finalizare. Dar ca mecanism de pornire, eu cred că legea poate fi adoptată şi să intre în vigoare pe 1 iulie”, apreciază Attila Korodi.