
Justiţie
Judecătorul Horaţius Dumbravă: Graţierea corupţilor nu are cum să nu apară în raportul MCV
judecator_horatius_dumbrava_vot_senat_gratiere_corupti_raport_mcv.jpg

Horaţius Dumbravă crede că evoluţiile din ultimele zile se vor reflecta în viitorul raport MCV: “Mă gândesc că totuşi iniţiatorii nu au avut în vedere prezenţa comisiei tehnice de la Comisia Europeană pe MCV. Sigur că această comisie tehnică are o agendă de discuţii anunţată dinainte cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu Parlamentul, mă gândesc, s-ar putea ca în aceste zile să aibă o discuţie şi cu parlamentari, respectiv cu comisiile juridice, dar nu are cum să nu se reflecte în viitorul raport, aceasta este senzaţia mea şi experienţa mea în ceea ce priveşte gestionarea unor astfel de momente importante pentru România. În orice caz, discuţiile, aşa cum rezultă din comunicatul Ministerului Justiţiei, au avut loc pe lupta împotriva corupţiei, pe rezultatele inclusiv de natură administrativă (…). Cred că Parlamentul ar fi trebuit să se concentreze pe prevenţie şi nu pe graţierea unor corupţi”.
Întrebat dacă personal crede că subiectul graţierii corupţilor s-a încheiat, magistratul a răspuns: “Nu se încheie niciodată, e o telenovelă nu numai cu graţierea, ci şi cu lupta împotriva corupţiei, cu conflictul de interese. Nu se va încheia niciodată. Există interese, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, ca lupta împotriva corupţiei, generic vorbind, să nu mai aibă rezultatele de până acum. Deci nu mă aştept să se termine aici. Totuşi, două note pozitive. Trebuie observat că ministrul Justiţiei, după acea sincopă legată de evaluarea sau auditul extern al procurorilor şefi, iată că a avut o poziţie fermă, eu mă bucur pentru acest lucru, fermă, obiectivă şi tranşantă, spunând că proiectul iniţial nu cuprinde infracţiunile de corupţie, nici abuzul în serviciu şi că bine ar fi ca acest lucru să rămână aşa cum a fost trimis de la Guvern, sigur, cu menţiunea că Parlamentul este cel care va decide. În plus, ceea ce aş mai remarca la ministrul Justiţiei este faptul că s-a aplecat în sfârşit serios asupra recomandărilor MCV, inclusiv asupra Strategiei Naţionale Anticorupţie”.
Comisia juridică a Senatului a votat miercuri o propunere făcută de Şerban Nicolae (PSD), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Traian Băsescu (PMP), ca persoanele condamnate la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă să fie graţiate.
Peste o mie de oameni au ieşit în stradă miercuri seară, în faţa Guvernului, pentru a protesta. Manifestaţii similare au fost şi în alte oraşe ale ţării.
Joi, Comisia juridică a reluat votul, la cererea PNL şi USR, iar solicitarea celor două partide de respingere a graţierii corupţilor a fost adoptată cu 5 voturi “pentru” (PNL, USR şi UDMR) şi 4 abţineri (PSD şi ALDE).