Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jean-Claude Juncker se află joi în România

jean_claude_juncker_romania.jpg

Jean-Claude Juncker se adresează joi Parlamentului României (Foto: AFP/Emmanuel Dunand)
Image source: 
(Foto: AFP/Emmanuel Dunand)

Preşedintele Comisiei Europene se află joi în vizită în România. Jean-Claude Juncker va ţine un discurs în plenul Parlamentului şi va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.

Jean-Claude Juncker se va adresa Parlamentului de la ora 10.30, pe tema viitorului Europei.

În jurul orei 12, şeful Comisiei Europene va merge la Cotroceni, unde va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis.

“Discuţiile vor viza subiecte prioritare de pe agenda următoarelor reuniuni ale Consiliului European, precum procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene şi negocierile legate de retragerea Marii Britanii din Uniune. Vor fi abordate şi aspecte legate de priorităţile politice ale viitoarei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va deţine în primul semestru din 2019”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

De la ora 15, Jean-Claude Juncker se va întâlni la Palatul Victoria cu premierul Sorin Grindeanu.

Preşedintele Comisiei Europene va avea un dialog şi cu cetăţenii, alături de comisarul european Corina Creţu, despre viitorul Europei şi rolul României în UE, la zece ani de la aderare.