Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iulian Chifu la RFI: Bastioanele ISIS din Raqqa trebuie să cadă, indiferent de sensibilităţile trupelor din Siria

Ne putem aştepta ca luptătorii ISIS din această parte a lumii să fugă înapoi în statele din care provin, atrage atenţia la RFI, analistul de politcă externă, Iulian Chifu.

Forțele din Siria susținute de Statele Unite au început demersul de a înlătura ocupanţii Statului Islamic din Raqqa.  Oraşul sirian considerat capitala de facto a așa-numitului califat Daesh, a fost printre primele teritorii capturate de Stat Islamic, în ianuarie 2014.

In Raqqa şi-au stabilit baza, în trecut, unii dintre liderii proeminenţi ai organizaţiei, inclusiv cei care au planificat atacurile de la Paris, din noiembrie 2015 .

Forţele Democratice Siriene au început să avanseze spre Raqqa în luna noiembrie a anului trecut, capturând zone vaste din nordul Siriei aflate sub controlul extremiştilor.  

Cu susţinerea Statelor Unite, de o zi a început ofensiva militară pentru recucerirea totală a Raqqa, în timp ce în Irak au loc, în paralel, lupte pentru eliberarea oraşului Mosul, ocupat şi el parţial de extremişti.

Ne putem aştepta ca luptătorii ISIS din această parte a lumii să fugă înapoi în statele din care provin, atrage atenţia la RFI, analistul de politcă externă, Iulian Chifu.

El a mai adăugat că în cazul unui astfel de scenariu e posibil să observăm o regrupare a ISIS şi chiar să asistăm la o intensificare a atacurilor şi a recrutărilor pentru mişcarea jihadistă: