
Justiţie
Horaţius Dumbravă, despre legea salarizării: Se creează o falie în justiţie, pot să apară disensiuni
Macovei inadmisibil Toader cuvant control DNA.png

Horaţius Dumbravă comentează solicitarea CSM către preşedintele Klaus Iohannis de a retrimite legea salarizării la Parlament: “Sunt două probleme pe care le indică CSM. Una este legată de diferenţele salariale dintre procurori şi judecători, deşi ambele categorii aparţin aceleiaşi categorii ocupaţionale, respectiv sunt magistraţi. Pe de altă parte, o diferenţă, se pare, foarte consistentă, aici este diferenţa consistentă, între judecătorii de la judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, adică baza activităţii justiţiei şi judecătorii de la tribunale şi curţi de apel, respectiv procurorii de la parchetele respective”.
“Referitor la prima problemă, trebuie să amintim că este pentru prima dată după 1990 când se face o astfel de diferenţiere salarială. Sigur că ea, dacă tot s-a făcut această diferenţiere salarială, ar fi trebuit să fie explicată, nu a fost explicată în nici un fel, pur şi simplu s-a intervenit în acest proiect de către Parlament, deşi proiectul de la Guvern a plecat altfel, cu această diferenţă, nu ştiu cât este de mare, probabil că nu este atât de mare între procuror şi judecător, dar ce cred că este important de reţinut aici este că se creează o falie, care nu ştiu cât va ajuta societatea şi implicit justiţia, în a nu crea disensiuni în interiorul profesiei de magistrat. Sper, sper, sper, îmi doresc din tot sufletul ca această diferenţiere să nu fi fost făcută de Parlament mai degrabă ca o sancţiune neexplicită, nespusă, în raport cu anchetele desfăşurate de anumite structuri de Parchet împotriva unor oameni politici. Sper să nu fie aceasta raţiunea, dar sigur că interpretări se pot naşte, dacă o astfel de diferenţiere nu este explicată”, afirmă judecătorul.