Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Summitul G20: Liderii mondiali față în față cu ecuația Trump. Ciocniri violente în stradă

g20_foto.jpg

Image source: 
rfi.fr Steffen Kugler/Courtesy of Bundesregierung/Handout

Noi proteste violente la summitul G20, organizat la Hamburg. Forțele de ordine au folosit în această dimineață tunuri cu apă pentru a împrăștia zecile de mii de manifestanți anti-globalizare și pentru a îndepărta baricadele improvizate de aceștia. Pe străzi au fost mobilizați în jur de 20 de mii de polițiști, în ziua deschiderii oficiale a evenimentului și în condițiile în care aseară luptele de stradă au făcut zeci de victime. Dincolo de ciocnirile de stradă, reuniunea de la Hmburg îii aduce față în față pe Donald Trump și Vladimir Putin, unul dintre reperele acestui summit. 

Actualizare:  ”Sper că vom putea găsi o soluție pentru a reveni în acordul de la Paris.Cred că se poate. Noi nu renegociem acordul de la Paris. Dar vreau să văd că americanii caută metode pentru a readera” - a transmis, înainte de reuniune, premierul britanic May

Actualizare: Donald Trump a stat de vorbă preț de câteva minute cu Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May. Vladimir Putin s-a aşezat la câteva locuri depărtare.

Poliția a folosit, dimineață, tunuri cu apă, după ce aseară, forțele de ordine au apelat la gaze lacrimogene și bastoane. Cel puțin 76 de polițiști ar fi fost răniți. Dimineață, ciocnirile au reizbucnit, iar numărul protestatarilor a crescut considerabil...ar putea fi și 100 de mii, potrivit unor estimări preluate de presa internațională. 

Mai multe mașini ar fi fost incendiate. Sedii de bănci și ale altor instituții ar fi fost avariate. Cu toate acestea , localnicii au acuzat Poliția că ar fi folosit forță disproporționată și tactici barbare de intervenție. 

Dincolo de frământările străzii, summitul G20 ce începe astăzi la Hamburg își propune să fie unul al compromisurilor și răspunsurilor, după cum a transmis cancelarul german Angela Merkel. Agenda este dominată de trei mari teme: lupta împotriva terorismului, modificările climatice și comerțul global, ultimele două evident sensibile, în sensul în care viziunile liderilor politici ai celor mai industrializate economii par să nu coincidă. În frunte, evident, cu Donald Trump. 
Nu în ultimul rând, reuniunea va fi marcată de întâlnirea dintre președinții american și rus, Donald Trump, respectiv Vladimir Putin. 

 

 

1023