
Politică
Guvernul ungar oprește campania de afișaj anti-Soros
soros.jpg

Centrul de informare al Guvernului a anunţat ieri că această campanie a sa încetează sâmbătă după ce a generat deja criticii dure dar și o serie de acțiuni cu caracter antisemit în întreaga Ungarie, cum ar fi însemnarea afișelor cu mesajul ”Jidan împuțit” sau distrugerea cu grafitti a unui memorial al Holocaustului. Opoziția spune că va încerca să distrugă afișele până la încheierea oficială a campaniei pentru că denotă conflictul între idealul ”societăţii deschise” a lui Soros şi dorinţa premierului populist Viktor Orban de a tranforma Ungaria într-un stat ”iliberal”. Zilele trecute, Michael Vachon, purtătorul de cuvânt al miliardarului, a condamnat campania de afișaj stradal, pe care a calificat-o drept ''antieuropeană''. ”Xenofobia regimului ungar și demonizarea refugiaților sunt antieuropene'', a transmis Vachon. Și mai mulți lideri europeni, între care Guy Verhofstadt, au vorbit de o propagandă nazistă împotriva opozanților politici. Interesant este însă că în Israel dar și în rândurile comunității au fost destule voci să apere Budapesta sub pretextul că Soros ar fi de fapt un sabotor al guvernelor legitime și un capitalist înainte de a fi evreu și supraviețuitor al Holocaustului.