
Politică
Pagina de istorie: Ultimul exil al lui Napoleon I. Cum a ajuns împăratul pe insula Sfânta Elena
napoleon.jpg

Napoleon Bonaparte sau Buonaparte, cum era, de fapt, numele şi originea sa italiană, din Corsica a fost una dintre cele mai importante firguri istorice europene, comandat militar asemuit de istorici cu Alexandru Macedon.
Napoleon Bonaparte s-a născut într-o mică familie de aristocraţi italieni, iar limba sa maternă era un dialect corsican. El şi-a început cariera militară în perioada în care Franţa era regat. În 1789, când a izbucnit Revoluţia Franceză, Napoleon Bonaparte era deja ofiţer de patru ani. În tumultul revoluţiei, el a avansat rapid.
Prima sa victorie majoră a fost asediul Toulonului, care i-a adus gradul de general. De aici încolo, Napoleon a devenit una dintre cele mai marcate figuri ale vieţii publice franceze. A devenit membru al Directoratului care conducea Franţa şi a condus mai multe campanii militare. În 1799, Napoleon Bonaparte a dat o lovitură de stat: a răsturnat Directoratul şi a devenit Prim Consul al Franţei, până în 1804, când s-a proclamat împărat.
Domnia lui Napoleon I a fost marcată de războaie, dar şi de o activitate febrilă, pe plan intern. El a promulgat un cod civil care formează baza dreptului civil din statele latine din Europa de astăzi. Împăratul francez a suferit, însă, o înfrângere categorică, în 1812, în campania din Rusia. Înfrângerea sa i-a adus prăbuşirea. Napoleon I a fost exilat, mai întâi pe insula Elba, de unde a reuşit să evadeze şi să revină pe tronul Franţei, pe care l-a ocupat pentru încă 100 de zile.
Înfrângerea decisivă i-a fost administrată la Waterloo, de ducele de Wellington, care comanda o coaliţie formată, în principal, din britanici, ruşi, prusaci şi austrieci. Aşa a ajuns Napoleon I să fie exilat pe un colţ de stâncă, scăldat de valurile Atlanticului: insula Sfânta Elena, aflată sub control britanic. Napoleon a încercat, de mai multe ori, să se împace cu duşmanii săi, britanicii, însă în zadar. În timpul exilului său din insula Sfânta Elena, Napoleon făcea chiar eforturi susţinute să înveţe limba engleză. Pe această insula, Napoleon Bonaparte şi-a petrecut ultimele zile ale vieţii.
Cauza morţii sale a stârnit numeroase controverse. Unii susţin că ar fi murit din cauza unui cancer la stomac, iar alţii spun că ar fi fost ortăvit cu arsenic. Chiar şi după moarte, Napoleon a rămas un simbol pentru mulţi dintre francezi, iar simpatia de care se bucura figura împăratului printre veteranii campaniilor sale l-a ajutat pe nepotul său să devină preşedinte al Franţei, apoi împărat, sub numele de Napoleon al III-lea.
Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.
Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie