Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premierul Serbiei, Ana Brnabic, participă la Gay Pride din Belgrad

ana_brnabic.jpg

Image source: 
Facebook / Ana Brnabic

Șefa guvernului de la Belgrad, Ana Brnabic, care a recunoscut în mod deschis că este lesbiană, s-a alăturat duminică participanților la parada Gay Pride. Evenimentul din capitala Serbiei are loc sub o înaltă supraveghere a poliției, fiindcă acum șapte ani, la marșul minorităților sexuale, au avut loc violențele homofobe ce s-au soldat cu peste 100 de răniți, informează AFP.

"Guvernul Serbiei este aici pentru toți cetățenii, atât pentru majoritate, cât și pentru minorități, pentru a arăta că respectă diversitatea", a declarat Ana Brnabic, potrivit cotidianul The Independent.

Premierul Serbiei, în vârstă de 41 de ani, se află în funcție din  iunie 2017 și este primul șef al unui guvern balcanic care participă la un marș al comunității gay.

Prezența sa la acest marș constituie un gest important în această țară tradiționalistă care negociază aderarea la UE, însă militanții pentru drepturile homosexualilor așteaptă de la noua șefă a guvernului ca ea să acționeze în favoarea revendicărilor lor. Ei cer adoptarea unei legi cu privire la parteneriatul între persoanele de același sex.

În opinia lor, prejudecățile împotriva homosexualilor rămân o problemă extrem de răspândită în această țară de circa 7 milioane de locuitori, majoritar creștin-ortodocși. Aproape 40% din populația Serbiei consideră că homosexualitatea este o boală, potrivit unui sondaj al Institutului Național Democratic cu sediul la Washington, efectuat în 2015.

Alți doi miniștri, precum și primarul Belgradului, Sinisa Mali, participă de asemenea la marș.