Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Activitate seismică neobişnuită, în Coreea de Nord

activitate_seismica_neobisnuita_coreea_nord.jpg

Pregăteşte liderul de la Phenian, Kim Jong-un, un nou test nuclear? (Foto: KCNA via Reuters)
Pregăteşte liderul de la Phenian, Kim Jong-un, un nou test nuclear? (Foto: KCNA via Reuters)

Organizația Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare a anunțat că a detectat sâmbătă două “evenimente seismice” în Coreea de Nord.

Anunțul a fost făcut de către secretarul executiv al organizaţiei, Lassina Zerbo, într-o postare pe Twitter.

Experţii chinezi au detectat şi ei sâmbătă o activitate seismică neobişnuită în Coreea de Nord. Este vorba de un seism minor, care a avut loc în jurul orei locale 16.30 (11.30 ora României) şi care ar putea sugera efectuarea unui nou test nuclear de către regimul de la Phenian.

Reprezentanţii agenţiei meteorologice sud-coreene precizează că seismul a avut loc în regiunea Kilju din provincia Nord Hamgyong, unde este situat şi poligonul nuclear Punnggyeru.

Seulul ia în calcul şi varianta unui cutremur natural, întrucât instrumentele nu au detectat unde seismice specifice cutremurelor produse în mod artificial în Coreea de Nord.

Experţii chinezi sunt însă de altă părere, precizând că epicentrul este situat în aproape acelaşi loc ca în cazul seismului produs pe 3 septembrie, în timpul celui mai puternic test nuclear al regimului de la Phenian.

Recent, Phenianul a avertizat că ar putea lua în calcul testarea unei bombe cu hidrogen în Pacific, după ce preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat că va distruge complet Coreea de Nord.