Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dan Barna la RFI: Congresul USR, perfect statutar; riscul ruperii partidului e nesemnificativ

Dan Barna Cabinet Dancila Guvern marioneta.jpg

Dan Barna critică modul în care a fost format Guvernul Dăncilă (Sursa foto: cdep.ro)
Dan Barna critică modul în care a fost format Guvernul Dăncilă (Sursa foto: cdep.ro)

Noul preşedinte al Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, le răspunde contestatarilor din partid: „problema legitimităţii Congresului USR nu mai poate fi invocată”. Pe de altă parte, el vede USR-ul „undeva în zona de centru-dreapta a politicii româneşti”.

Dan Barna, contestat de 16 parlamentari şi şefi de filiale USR după Congresul de sâmbătă, spune că „într-un partid există întotdeauna şi viziuni minoritare sau viziuni de Opoziţie, însă chestiunea aceasta a legitimităţii cred eu că în mod practic nu mai poate fi invocată, în condiţiile în care 70% din delegaţii partidului au decis să participe la Congresul de la Poiana Braşov şi au şi votat în acest sens, două treimi dintre ei hotărând să-mi acorde încrederea pentru funcţia de preşedinte. Deci această chestiune a legitimităţii, zic eu, în momentul în care 70% dintre delegaţi s-au exprimat este una rezolvată în mod explicit”.

Preşedintele USR face apel la dialog: „În ceea ce priveşte necesitatea dialogului şi ăsta este un lucru foarte important, pe care-l transmit întregului partid, acesta va exista. Eu nu vin pe o platformă revanşardă, ci pur şi simplu vin cu asumarea faptului că din acest moment, USR are o conducere aleasă legitim, USR are o conducere care îşi asumă să discute toate problemele care au existat în partid, tocmai pentru a ne putea concentra cu toţii pe ceea ce trebuie să facem, de fapt, să fim un partid de Opoziţie activ, care se opune confiscării României, pe care de luni de zile PSD şi ALDE ne-o transmit prin aproape fiecare măsură pe care o ia”.

Dan Barna subliniază că „USR a decis într-un Congres perfect statutar. Ce voi face în perioada următoare va fi să am dialoguri individuale cu fiecare dintre cei opt colegi parlamentari care au decis să semneze acea scrisoare publică, să discut cu acele filiale care au decis să nu participe, sunt şase sau şapte filiale care au decis să nu participe la Congres. Din 42 evident că este o cifră mică, dar accept că există nemulţumiri în partid şi logica şi necesitatea este cea a dialogului. Asta este ceea ce eu ca preşedinte voi face în perioada următoare, să discut cu fiecare în parte, pentru ca problemele interne să fie un element de detaliu, un element marginal în ceea ce USR trebuie să fie în România, un partid activ al Opoziţiei”.

 

Se rupe USR?

 

Întrebat cât de mare este riscul ca USR să se rupă în perioada următoare, Dan Barna a răspuns: „Este un risc nesemnificativ, în opinia mea, pentru că realitatea a arătat şi experienţa ultimelor luni a arătat că în momentul în care există dialog şi în momentul în care discutăm problemele faţă în faţă, problemele acestea interne inerente unui partid la început de drum, lucrurile funcţionează”.

Ce doctrină va avea USR? „Una dintre priorităţile pe care le-am exprimat eu este aceea de definire doctrinară, pentru a putea avea răspunsul pe care îl aşteaptă întreaga societate, ce fel de partid este USR-ul. Eu îl văd undeva în zona de centru-dreapta a politicii româneşti, în zona aceea a liberalismului proeuropean modernizator, care susţine explicit iniţiativa privată, care susţine dezvoltarea economică”, declară noul preşedinte al formaţiunii.