
Politică
Ministru britanic al apărării - demisie în scandalul "genunchiului atins"
fallon_hartley_brewer.jpg

În scrisoarea sa de demisie Fallon a spus că multe din acuzațiile divulgate în presă sunt false dar a adăugat: "Accept că în trecut am căzut sub nivelul standardelor ridicate pe care le cerem Forțelor Armate pe care am avut onoarea să le reprezint".
Demisia urmează recunoașterii de către Falon prin purtătorul său de cuvânt că în 2002 la un dineu la conferința Partidului Conservator al cărui deputat era, ministrul demisionar a atins în mod repetat genunchiul jurnalistei Julia Hartley-Brewer.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că Fallon și-a cerut scuze încă de atunci și că și el și jurnalista consideră incidentul încheiat.
Hartley-Brewer a declarat că incidentul a fost exagerat, că nu se consideră o victimă a hărțuirii sexuale și că nu dorește să ia parte la "vânătoarea de vrăjitoare de la Westminster", referire la scandalul din parlament unde au apăruit dezvăluiri cu privire la comportamentul indecent al unui număr de deputați.
Un document intern al Partidului Conservator de guvernământ arată că 40 de deputați, inclusiv miniștri, s-au dedat la gesturi de natură sexuală față personalul parlamentar.
Acuzațiile de comportamente indecente au apărut în ultimele săptămâni și din partea unor femei politiciene din Partidul Laburist de opoziție.
În urma acestor acuzații recente, incluzând presupusa lipsă de sprijin pentru cei care au făcut plângeri, premierul Theresa May a scris liderilor partidelor parlamentare solicitându-le "un răspuns serios, rapid și non-partizan pe care această problemă îl cere".
Prim-ministrul a spus că este necesară o "procedură comună și transparentă de plângere independentă" pentru toți cei care lucrează în Parlament și că "nu poate fi corect" ca politicile să varieze în funcție de partid.