Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ratko Mladic primește miercuri verdictul de la Tribunalul de la Haga în procesul de genocid

procesul-lui-ratko-mladici-inceput-tpi.jpg

Ratko Mladici, în faţa instanţei de la Haga

Tribunalul de la Haga va anunța miercuri una dintre cele mai așteptate hotărâri – verdictul în primă instanță în procesul comandantului principal al armatei sârbo-bosniace, Ratko Mladic.

În cursul unei judecăți care durează de patru ani, Tribunalul de la Haga a primit dovezi  cu privire la faptul că Ratko Mladic se face vinovat de genocid. Au fost însă și argumente puternic contestate prin care se încerca impunerea perspectivei că Mladic apăra sârbii din Bosnia.

În vârstă de 74 de ani, Mladic, a fost unul dintre cei mai căutați fugari din lume, fiind capturat pe 26 mai 2011. El este acuzat pentru unele dintre cele mai grave atrocități din Europa de după cel de-al doilea război mondial.

Timp de 16 ani a fost căutat, dar poliția sârbă l-a arestat pe Mladic în satul Lazarevo din nordul  țării.   Ulterior el a fost extrădat imediat la Haga și procesul său a început un an mai târziu.

Aproximativ 300 de martori au fost examinați pe durata procesului, în timp ce aproximativ 10.000 de dovezi au fost admise la tribunalul ONU.

Intr-una dintre pledoarii Mladic a primit acuzația că a fost  o figură centrală în masacrarea celor circa 8.000 de musulmani din Srebrenica în 1995.

Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a membrilor staff-ului armatei Republicii sârbe din Bosnia și Herțegovina.

La mijlocul lui 2017 Curtea de Apel din Haga a confirmat un alt verdict conform căruia Olanda este parțial vinovată pentru moartea a 300 de musulmani uciși de forțele sârbo-bosniace în timpul genocidului de la Srebrenica din 1995.

Hotărârea tribunalului confirma o decizie din 2014 potrivit căreia trupele de menținere a păcii olandeze ar fi putut ști că bărbații care căutau refugiu la baza olandeză din satul Potocari vor fi uciși de trupele sâarbo-bosniace dacă sunt fortați să plece - ceea ce s-a și întâmplat.

Fostul comandant Mladic mai este inculpat pentru răpirea unor angajaţi ai ONU şi pentru rolul avut în asediul de 44 de luni asupra oraşului Sarajevo, în timpul căruia au murit 10.000 de civili.

La verdictul așteptat miercuri în cazul  Ratko Mladic vor participa mai multe victime ale războiului.

"Ca supraviețuitor al traumei, cred că, oricare ar fi pedeapsa, va fi insuficientă", a declarat Lejla Deljanin, locuitor din Sarajevo, care a fost grav rănit la cap de un glonte în 1992 – se arată în mărturia depusă de Ong-ul Balkan Investigative Reporting Networking, citat de Balkan Insight.

Pe de altă parte  Darko Mladic, fiul fostului comandant al armatei sârbo-bosniace, a spus că tatăl său nu era vinovat de crimele de care a fost acuzat. În martie, apărarea a solicitat eliberarea temporară a lui Mladic și permisiunea de a merge în Rusia pentru tratament, afirmând că tratamentul bolii sale în centrul de detenție al instanței ONU a fost inadecvat. Curtea a respins cererea, declarând că Mladic a primit tratament corespunzător la Haga, scrie Balkan Insight.