
Politică
Tillerson critică Rusia în discursul despre alianța SUA-Europa. Indicii pentru România
rex_tillerson.jpg

Rex Tillerson a făcut aceste precizări în contextul unui discurs privind relația Statelor Unite ale Americii cu țările din Europa.
Șeful diplomației de la Washington a făcut referiri multiple la nevoia de întărire a justiției în țările vulnerabile de pe vechiul continent, a vorbit despre relațiile comerciale, dar și despre amenințarea pe care o reprezintă Rusia în viziunea sa.
Cu toate că în România mulți se așteptau ca, în discursul său, Tillerson să se refere și la recentele îngrijorări arătate de departamentul de stat privind modificarea legilor justiției, el a făcut o singură referire la România, într-o enumerare a statelor membre NATO care au stabilit să își suplimenteze contribuțiile la apărare, cu 2% din PIB.
Totuși discursul șefului diplomației americane a oferit câteva indicii interesante privind politica externă a Statelor Unite in lume, într-o hartă extrem de curpinzătoare din care putem remarca teme importante pentru Romania si regiunea în care se află.
Tillerson a atras atenția asupra conflictului din Ucraina. În acest context, șeful Departamentului de Stat a vorbit despre încălcarea suveranității Ucrainei de către Rusia. „Să fim clari, sancțiunile de la Minsk vor fi menținute, până când Rusia îndeplinește condițiile. Încurajăm Ucraina să continue lupta împotriva corupției și consolidarea sistemului judiciar”.
Potrivit lui Tillerson furnizarea energiei a devenit o unealta politică pentru Rusia – invocând chiar un șantaj economic referitor la exportul de gaze. De aceea Tillerson a subliniat rolul pe care Statele Unite și l-au luat în regiune prin oferirea de sprijin tehnic – în consolidarea infrastructurii în Croația, Polonia, Bulgaria sau Grecia. De fapt recent Polonia anunța că a încheiat un contract pe 5 ani pentru cumpărarea de gaz lichefiat de la americani.
Acesta este primul contract pe termen mediu pentru achiziția de gaze lichefiate din SUA în Europa Centrală și de Est. Mișcarea e conformă cu strategia Poloniei de reducere a dependenței de gazul rusesc, iar în același timp va crește rolul SUA pe piața europeană a gazelor.
Cotinuând cu discursul lui Tillerson, fragilitatea și instabilitatea din regiunea Balcanilor a fost o direcție urmarită de secretarul de stat: „În Balcani putem vedea o nouă generație care trebuie să ierte trecutul, deși nu-l va uita”, a continuat Tillerson care i-a îndemnat pe cetatenii statelor balcanice să abandoneze vechile animozități.
Totodată, secretarul de stat a abordat și problema războiului civil din Siria: „Partenerii europeni trebuie să continue eforturile. Nu trebue ca al-Assad sau familia sa să mai aibă vreun rol în conducerea Siriei.” Un alt subiect abordat este cel al Coreei de Nord: „Aliații europeni știu cu Phenianul este o amenințare și îi rugăm să continue inițativele pentru denuclearizarea țării.”
Secretarul de stat Rex Tillerson a încearcat să reasigure Europa că Statele Unite se mențin angajate în domeniul securității europene, în special în combaterea amenințărilor din partea Rusiei.
Tillerson a declarat că SUA va fi prima care va răspunde la orice atac asupra unui aliat european în temeiul clauzei de apărare reciprocă din articolul 5 al NATO.
Tillerson a fost extrem de critic față de Rusia, spunând că intervențiile sale militare în Georgia și Ucraina, iar ingerința în alegerile din întreaga lume și in politica europeană sunt inacceptabile și nedemne de un membru responsabil al comunității internaționale.