Aspecte inedite din biografia scriitorului germano-român Oscar Walter Cisek (3)

Oscar Walter Cisek fusese arestat pe data de 29 august 1952 pe motiv că ar fi fost agent al Gestapo-ului. Pe lîngă această acuzaţie, Securitatea a reţinut şi incriminarea lansată de scriitorul stalinist Ewald Ruprecht Korn, care a susţinut că Cisek ar fi „agent american” (ACNSAS, _P_ 15891, ff. 66-68).

În timpul anchetei, poetul Alfred Margul-Sperber (1898-1967) a încercat să-l apere pe Cisek, afirmînd într-o declaraţie, din 12 noiembrie 1952, că Cisek a intervenit în favoarea sa, salvîndu-l în 1942 de la deportarea în Transnistria (_Ibidem_, ff. 18-19). Margul-Sperber, care devenise un poet oficial al regimului, îl descrie pe Cisek drept o persoană apolitică, susţinînd că nu a fost membru în Grupul Etnic German, organizaţia dirijată de nazişti.

Foto: Declaraţia lui Sperber (ACNSAS, P 15891, ff. 18-19)

Nu se ştie dacă această informaţie este corectă sau dacă a fost plasată de Sperber Securităţii numai pentru a-şi salva amicul arestat, pe care-l descria ca autor democrat-progresist.

Este cunoscut faptul că etnicii germani din România au fost înscrişi automat în Grupul Etnic (GEG). Se cunosc doar unele cazuri de opozanţi reali ai naziştilor care au refuzat să-şi achite cotizaţia obligatorie, semnalînd astfel că nu vor să fie încadraţi în GEG.

Din diferite documente rezultă că după război, Cisek s-a înscris în Partidul Social-Democrat. Este posibil că, presimţind o înăsprirere a climatului politic, această aderare să fi fost o încercare de a se pune la adăpostul unui partid istoric, reintrat în legalitate după 23 august.

În cele din urmă, Cisek este eliberat din detenţie pe data de 9 martie 1954, fără să fi fost condamnat. Înainte de eliberare semnează o declaraţie că nu va dezvălui nimic despre perioada de detenţie (_ibidem_, f. 41).

În timp ce se afla într-o puşcărie stalinistă, a apărut, în 1952, la Bucureşti traducerea sa în germană a romanului realist-socialist „Mitrea Cocor” al lui Mihail Sadoveanu. Numele traducătorului real a fost înlocuit cu un pseudonim. În acelaşi an romanul a apărut şi în Germania Răsăriteană, însă fără indicarea vreunui traducător.

Încercările Securităţii de a-i racola pe Cisek şi pe Sperber au eşuat, ceea ce pentru poliţia politică a fost o confirmare că cei doi sînt, de fapt, duşmani ai regimului. Revinerea lui Cisek pe scena literară şi apariţia unor scrieri semnate de el este urmărită cu mare atenţie. Asta mai ales după izbucnirea revoluţiei din Ungaria, urmată în România de arestări masive şi revenirea asupra practicilor represive din prima fază a stalinismului. În acest context, i se deschide lui Cisek pe 14 mai 1958 un Dosar de urmărire informativă, alimentat mai ales cu denunţurile lui Ewald Ruprecht Korn, la acea vreme profesor la Universitatea din Bucureşti. Korn susţinea că Cisek, Sperber şi alţii ar fi duşmani ai regimului comunist şi simpatizanţi ai fascismului.

Aplicarea etichetei de fascist scriitorului evreu de limbă germană Alfred Margul Sperber nu a fost luată în serios nici de Securitate, care considera demersurile lui Korn drept exagerări:

„Singurul om de iniţiativă, îndrăzneţ şi perserverent dintre cei progresişti este Ewald Ruprecht Korn. E lipsit însă de tact, nervos şi mereu agitat, încît strică mult adeseori în izbucnurile lui agresive. Nu i se poate însă contesta cinstea, ataşamentul şi buna credinţă. El este acela care urmăreşte cu perseverenţă din iniţiativă proprie, activitatea bandei fasciste. Restul, deşi bine intenţionaţi, dornici chiar a face tot ce serveşte cauza noastră, se lăsau timoraţi, nu de mult încă demoralizaţi.” („Notă informativă”, nesemnată, datată 31 martie 1957, cuprinde 21 de pagini dactilografiate. Dintr-o adnotare scrisă pe prima filă cu cerneală, semnată indescifrabil, datată „17. IV. 1957”, rezultă că cei din grupul scriitorilor de limbă germană, calificaţi drept fascişti, urmează să fie „lucraţi în acţiune” - ACNSAS, _I_ 210842, vol. 3, ff. 58 - 78, aici f. 61.)

Scrieri semnate de Cisek au început să fie publicate şi în Germania răsăriteană. Cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani a fost distins, în ianuarie 1958, cu Ordinul Muncii cl. III-a, iar Academia i-a acordat, în 1966, premiul „Ion Creangă”. În România i-a apărut romanul „Pîrjolul” (primul volum „Crişan”, în 1960, al doilea, „Horia”, 1963). Romanul în care Cisek tematizează răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, tributar doctrinei literaturii realist-socialiste, a fost publicat şi în Germania de est, stîrnind elogiile presei comuniste. În acest context, a devenit, în 1962, membru corespondent al Academiei de Arte din Republica Democrată Germană (RDG/DDR).

Foto: „Epopeea unei răscoale populare”, în: _Neues Deutschland_, 21.4. 1962, oficiosul partidului din Germania Răsăriteană

Onorurile oficiale acordate lui Cisek în Germania de est, îl determină pe delatorul notoriu, Ewald Ruprecht Korn, să intervină pe lîngă autorităţile răsăritene cu un întreg catalog de minciuni, calificîndu-l pe Cisek drept „fostul Goebbels român”. În acelaşi timp, insinuează că Cisek a avut o relaţie amoroasă cu nevasta industriaşului german pronazist Krupp şi că a fost un apropiat al dictatorului fascist slovac, Jozef Tiso (1887-1947), pe care chiar l-a tutuit (Arhiva Academiei de Arte - AdK-O KM2, ff. 15-18).

Nedumerit, preşedintele Academiei, scriitorul Willi Bredel, îi cere, în ianuarie 1964, preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Beniuc (1907-1988) lămuriri, privind trecutul lui Cisek. Beniuc nu răspunde. Abia după trei luni şi alte două scrisori trimise de directorul Academiei, Beniuc îi răspunde acestuia. Îşi cere scuze pentru întîrzierea răspunsului şi-l roagă să-i comunice Preşedintelui Academiei că a fost foarte ocupat, iar soţia sa a fost spitalizată. În final spune că e mai bine ca despre această „problemă spinoasă” să se discute oral cu ocazia vizitei apropiate în RDG a unei delegaţii a scriitorilor români. Unul dintre scriitori îl va contacta atunci pe Preşedintele Academiei pentru a clarifica întreaga chestiune (AdK-O KM2, f. 30).

În memoriile sale, Beniuc aminteşte de acest schimb epistolar, recunoscînd că s-a consultat cu „organele” Securităţii, care l-au sfătuit să alcătuiască un răspuns pe cont propriu (cf. Mihai Beniuc: _Sub patru dictaturi. Memorii 1940-1975_. Ediţie îngrijită de Ion Cristoiu şi Mircea Suciu. Prefaţă de Ion Cristoiu. Editura „Ion Cristoiu“, Bucureşti, 1999, p. 271).

Interesîndu-se de data sosirii delegaţiei, directorul Academiei află cu surprindere de la Uniunea Scriitorilor est-germani că despre o asemenea vizită nu se ştie nimic (AdK-O KM2, f. 31). În cele din urmă, va fi contactat ataşatul cultural al Ambasadei române din Berlinul de est, care spune că el nu are cunoştinţă că împotriva lui Cisek ar exista ceva compromiţător, precizînd că activitatea acestuia sub Antonescu „astăzi nu mai este taxată în detrimentul” scriitorului. Pentru a lămuri, în sfîrşit, problema, se cere unui profesor din Timişoara să întocmească o expertiză. (Este vorba despre Stefan Binder, şef de catedră la germanistică de la Universitatea locală şi fost expert literar al Securităţii în procesul intentat unor scriitori, condamnaţi, în 1959, la Braşov – cf. ACNSAS, P 331, vol. 3, ff. 103-109.)

Profesorul redactează o schiţă plină de aprecieri favorabile, formulate în conformitate cu cele exprimate şi de către Securitate, care nu-l mai consideră pe scriitor ca potenţial adversar al regimului, închizîndu-i pe 14 mai 1964 şi Dosarul de Urmărire Informativă, cu menţiunea: Cisek „după ce s-a eliberat din închisoare [...] a avut manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat popular din ţara noastră, însă în mod treptat s-a debarasat de ideile sale ostile, nemaiavînd manifestări duşmănoase”   (cf. Stefan Binder: „Oscar Walter Cisek”, AdK-O KM2, ff. 40-45 şi „Hotărîre pentru închiderea dosarului”, ACNSAS, _I_ 210842, vol. 2, ff. 244-247, aici f. 244).

(Sfîrşit.)