PNDL-ul nostru este mai bun decât al lor! Oare?

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost încă de la lansarea sa extrem de controversat. Bunele intenții ale programului au fost eclipsate de ratările, suspiciunile și prezumțiile de vinovăție prin care a funcționat. PNDL a avut de-a lungul ultimilor 10 ani mai multe variante și denumiri, dar aceleași principii. Primul program a fost implementat și administrat de ministrul Elena Udrea. Primul PNDL, numit PNDI, a surprins printr-un fel de inovație financiară, în sensul că a introdus creditele de angajament în derularea acestui program. Rezultatul a fost că lucrările realizate prin primul PNDL au fost executate sub un guvern și au rămas să fie plătite de guvernul următor și din bugetul aferent.

Al doilea PNDL a purtat amprenta unor politicieni social-democrați, precum Darius Vâlcov și Liviu Dragnea. Acum, schimbările au fost legate de așa-numitele simplificări de alocare. Totdeauna este util să reduci birocrația, doar că direcționarea unor fonduri bugetare către administrațiile locale pentru investiții ar trebui să fie însoțită de criterii și indicatori de performanță și, evident, de o anumită viziune de dezvoltare. Ceea ce PNDL 2 nu făcea.

În fine, PNDL 3, promovat agresiv de premierul Florin Cîțu, nu oferă nicio garanție a modernizării. Nu se vede nicio schimbare față de vechile programe, nu se văd indicatori de performanță sau criterii noi privind modul de alocare a fondurilor bugetare. Nu există niciun semn concret de schimbare a funcționării programului de dezvoltare locală. O simplă modificare a denumirii, altfel inspirată prin preluarea numelui lui Anghel Saligny, nu poate convinge că a avut loc și o schimbare a factorilor de eligibilitate ai programului.

De fapt, PNDL a hrănit de-a lungul timpului o pătură politică lacomă și de multe ori neperformantă și anume primarii. De asemenea, acest program a fost una din frânele puse în calea reformării administrației locale. În numele modernizării României, comune și sate lipsite de fonduri, cu o populație redusă, au primit bani pentru investiții și, totodată, senzația că pot supraviețui din punct de vedere financiar.

Imaginea deplorabilă pe care PNDL-urile o au în ochii publicului se datorează și faptului că nicio guvernare nu a prezentat un bilanț al programului. În acest moment, nu știm câți bani au fost alocați prin programele de dezvoltare locală și care au fost rezultatele obținute. Adică, nu știm câte drumuri, câte școli, câte rețele de canalizare și gaze au fost construite. De fapt, nu știm nimic despre PNDL în afară de faptul că este dedicat primarilor din localitățile mici. Nu știm nici dacă rețelele de apă și canalizare construite au fost recepționate de beneficiari, iar gospodăriile respective au bani să își achite facturile lunare la apă și gaze.

Argumentele de principiu în favoarea derulării unui program de finanțare pentru administrațiile locale pot fi luate în seamă. Ieri, europarlamentarul Rareș Bogdan a prezentat câteva date: mai mult de jumătate din localitățile din România nu au canalizare, o treime nu au o rețea de apă curentă, 69% dintre unitățile administrativ-teritoriale nu au rețele de gaze naturale, iar 20.000 de kilometri de drumuri județene sunt nemodernizate.

Argumentele sunt clare, soluțiile sunt, însă, cel puțin neinspirate. Finanțarea dezvoltării locale trebuie să se facă, în primul rând, prin finanțări europene. Să ne aducem aminte că acest guvern a plecat de la ideea că niciun proiect care poate să fie dezvoltat din fonduri europene nu va fi finanțat din fonduri naționale. Nu doar atât. Primăriile pot face investiții din bani proprii, plătiți de companiile care activează în raza localității sau de către cetățeni sau se pot împrumuta, pot scrie proiecte europene sau pot accesa fonduri prin programe internaționale. Sunt căi mai complicate, dar mai sănătoase și mai transparente. Realist vorbind, PNDL, sau indiferent cum se numește, nu oferă, de fapt, nicio garanție pentru dezvoltarea locală.

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest