Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Rusia a reluat livrările de gaze către Europa

nord_stream.jpg

Sursa imaginii: 
John MACDOUGALL AFP via France24

Gazoductul Nord Stream care leagă Rusia de Germania şi-a reluat activitatea, joi dimineața, după zece zile în care a fost supus lucrărilor de întreţinere, relatează AFP și Bloomberg.

”Funcţionează”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Nord Stream pentru AFP, fără a preciza, totuşi, cantitatea de gaz livrată.

Guvernul german se temea că această conductă nu va fi redeschisă de Moscova după încheierea reparaţiilor.

Potrivit datelor transmise de Gazprom către Gascade, operatorul german de reţea, conducta ar trebui să livreze 530 GWh în timpul zilei, adică doar ”30%” din capacitatea sa, a afirmat preşedintele Agenţiei Germane de Reţea, Klaus Müller, joi, pe Twitter.

Potrivit agenției Bloomberg debitul va reveni la 40% din capacitate, adică la nivelul de dinaintea ultimei opriri.

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că nu poate garanta reluarea livrărilor prin această conductă de gaz aflată în întreţinere până joi dimineaţă. Grupul a invocat absenţa turbinei, necesară conform companiei pentru funcţionarea unei staţii de compresoare.

Acesta ar fi reprezentat un ”pretext”, potrivit Berlinului, care a denunțat decizii ”de ordin politic”, mai precizează AFP.

Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin a dat de înţeles că conducta ar putea reporni joi dimineaţă, dar că, dacă Rusia nu va primi turbina lipsă, aceasta va funcţiona la o capacitate de 20% de săptămâna viitoare. Motivul este că o a doua turbină trebuie, la rândul ei, să fie supusă reparaţiilor la sfârşitul lunii iulie.