Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tribunalul București despre clasarea dosarului 10 august: Deciziile se iau pe probe, nu pe emoţii şi sentimente

Protestatar Piata Victoriei DIICOT afirmatii mincinoase calomnioase.jpg

Jandarmii folosesc gaze lacrimogene împotriva unor protestatari, 10 august 2018 (Foto: AFP/Daniel Mihăilescu)
Jandarmii folosesc gaze lacrimogene împotriva unor protestatari, 10 august 2018
Image source: 
AFP/Daniel Mihăilescu

Reacția magistraților vine în urma criticilor aduse de mai mulţi oameni politici cu privire la hotărârea unei judecătoare prin care s-a respins redeschiderea anchetei în dosarul 10 august.

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a solicitat miercuri parlamentarilor şi miniştrilor să respecte separarea puterilor în stat, susţinând că hotărârile judecătoreşti se iau în baza probelor şi nu pe "emoţii şi sentimente", ca reacţie la criticile aduse de mai mulţi oameni politici cu privire la hotărârea unei judecătoare prin care s-a respins redeschiderea anchetei în dosarul 10 august, transmite Agerpres.

"În pronunţarea soluţiilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art.124, alin. 3 din Constituţia României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente. Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale, conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor. În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat", se arată într-un comunicat al tribunalului.

O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul "10 august".

Mai mulţi oameni politici, printre care premierul Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sau copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, au făcut declaraţii cu privire la decizia tribunalului.

Astfel, premierul Florin Cîţu s-a declarat dezamăgit de clasarea dosarului "10 august" şi a arătat că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cu privire la posibile căi de atac.

De asemenea, Dacian Cioloş a afirmat că decizia judecătorilor în acest caz nu este "finalitatea" aşteptată de cetăţeni şi crede că "o comisie parlamentară poate aduce lumina necesară în acest caz, dincolo de responsabilităţile penale".

Ministrul Vlad Voiculescu a scris într-un mesaj pe Facebook: "Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap".  

Citesc abia acum despre sentința de astăzi și îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Decembrie 1989 cu al său “cine a...

Posted by Vlad Voiculescu on Tuesday, 2 March 2021