Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Qatargate: Eurodeputata Eva Kaili în arest preventiv pentru încă o lună

eva_kaili.jpg

Eurodeputata socialistă Eva Kaili la Strasbourg, Franța, 22 Noiembrie 2022.
Sursa imaginii: 
© Handout via Reuters, European Union 2022 via France24

Justiţia belgiană a decis menţinerea în arest preventiv a eurodeputatei elene Eva Kaili, inculpată într-o anchetă pentru corupţie implicând Qatarul şi care a costat-o deja postul de vicepreşedintă a Parlamentului European, transmite agenția France Presse citată de Agerpres.

Camera Consiliului din Bruxelles, în faţa căreia Kaili a compărut joi la 11 zile de la arestarea sa, a refuzat cererea apărării de plasare a eurodeputatei în arest la domiciliu şi a ''prelungit arestul preventiv cu o lună'', a anunţat Parchetul federal belgian într-un comunicat.

Avocaţii Evei Kaili au la dispoziţie 24 de ore pentru a contesta decizia.

Eva Kaili, partenerul său de viaţă Francesco Giorgi, care este şi asistent parlamentar, fostul eurodeputat Pier Antonio Panzeri (toţi social-democraţi) plus lobby-istul şi directorul ONG-ului 'No Peace Without Justice', Niccolo Figa-Talamanca, sunt inculpaţi în acest scandal.

Cei patru sunt acuzaţi de participare la o organizaţie infracţională, spălare de bani şi corupţie.

În paralel, Parchetul financiar de la Atena a deschis o anchetă preliminară pentru luare de mită şi spălare de bani cu privire la eurodeputata Eva Kaili