Ajutoarele sociale, sub lupa autorităților. Cine e de vină pentru sărăcie?

Campania naţională de evaluare a ajutoarelor sociale va demara în curând în toată ţara, în primul rând pentru a identifica beneficiarii care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, fiind inapţi de muncă, a anunţat, pe Facebook, ministrul Muncii, Raluca Turcan. Într-o declarație făcută săptămâna trecută la Antena 3, ministrul Raluca Turcan spunea că există cumul chiar de şase-şapte beneficii de la stat fără să ai dovada că omul respectiv nu se complace în acest soi de abundenţă de beneficii în loc să intre pe piaţa muncii şi să se străduiască, aşa cum fac milioane de oameni. Sociologul Gelu Duminică spune că sărăcia nu este o alegere a cuiva și că e cauzată de inacțiunea istorică a statului:

Gelu Duminică: România are o populație foarte mare de persoane care trăiesc în deprivare materială severă, aproximativ 4.5 milioane, conform Institutului Național de Statistică. Conform datelor, avem cel mai mic număr de persoane din Uniunea Europeană care primesc beneficii sociale, cu cea mai mică alocare bugetară din PIB, la nivelul UE. În cifre absolute, vreo 200.000 de persoane dintre cele care trăiesc în deprivare materială severă, conform INS, 4.5 milioane. Mai puțin de 5% primesc beneficii din partea statului român, suport. Asta ca să înțelegem care-i problema. Problema e reprezentantă de ăia săraci, care nu vor să muncească, fără a ține cont de fapt că persoanele sărace, în cvasi-majoritatea lor, trăiesc în zone în care nu au unde să muncească, în zone în care au avut acces la o educație de foarte slabă calitate, în zone în care infrastructura lipsește, indicatorii de dezvoltare sunt cei care sunt, cu alte cuvinte sărăcia lor e generată de inacțiunea istorică în zona de dezvoltare a statului român.

Ajutoarele sociale pe care România le oferă nu asigură subzistența. De exemplu, venitul minim garantat are valoarea de 142 de lei lunar, pentru o singură persoană. Gelu Duminică e de părere că ministrul muncii vrea să aducă în atenție abuzurile care se fac în domeniul ajutoarelor sociale:

G.D: Întrebarea este cine este de vină? Sau cine este mai de vină? Este persoana sau este instituția care aprobă și care de foarte multe ori folosește instrumentul ăsta pentru a controla săracul sub toate formele sale. Dacă domnia sa (ministrul Raluca Turcan, n.r.) venea să spună <am de gând să pun în practică un sistem de avertizare timpurie care să ne anunțe în momentul în care legislația din domeniul social este folosită prost și este folosită pentru a controla persoanele vulnerabile> totă lumea cred că ar fi aplaudat. Însă ceea ce face domnia sa în momentul de față: arată cu degetul tot către nefericutul ăla care, de foarte multe ori, se zbate în cruntă sărăcie și care, din păcate, își condamnă inclusiv copiii lui la sărăcie, pentru că trăiește într-o comunitate dezavantajată.

În final Gelu Duminică subliniază că sărăcia se tratează cu educație, dezvoltare și investiții. Acestea pot transforma o persoană asistată social într-o resursă umană de care statul să beneficieze și se dă pe sine drept exemplu:

G.D: Eu însumi, acum 30-40 de ani, trăiam în ceea ce ușor se poate numi familie săracă. Știu ce înseamnă foamea în stare pură, pentru că am trăit-o. Știu ce înseamnă stigma socială în stare pură, pentru că am trăit-o. Știu ce înseamnă să-ți dorești o hăinuță, să fii tratat în școală ca dracu', să ți se vadă doar culoarea și sărăcia. Știu toate lucrurile astea. Diferența în cazul meu a făcut-o tot școala. Niște oameni, niște cadre didactice care au văzut în mine potențialul. Că de fapt despre asta vorbim. Dacă nu vedem potențialul de dezvoltare în oamenii ăia, suntem duși cu capu'.

Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România este de părere că evaluarea ajutoarelor sociale din toată țara, acțiune anunțată de ministrul muncii, este un demers politicianist:

Cristian Pârvan: Anchete sociale s-au mai făcut. Unele mai corecte, unele mai puțin corecte. Unele administrații locale au fost mai consecvente față de principiul că trebuie ajutoare sociale celor care într-adevăr au nevoie de ele și nu pot să facă nicio activitate care să le genereze profituri. Alte administrații locale s-au mulțumit cu a culege voturile de la aceste persoane. Demersul este unul legitim, dar este cu efect marginal din punct de vedere al pieței forței de muncă sau a echității la nivelul societății atâta timp cât tot doamna ministru ar trebui să găsească o soluția astfel încât salariile din administrația centrală și locală să nu fie cu 70% mai mari decât salariile din mediul privat. Deci asta este o temă care sună bine din punct de vedere politic, dar va avea rezultate îndoielnice atât ca mărime a numărului celor care vor fi găsiți apți de muncă, dar nedoritori de muncă, cât și al efectelor bugetare, al ajutoarelor pe care statul le acordă acestor categorii, să le spunem parțial false.

Cristian Pârvan acuză faptul că societatea românească nu are o cultură a amuncii și atrage atenția că tot politicienii au creat căi pentru abuzuri:

C.P: Dacă dai ajutoare sociale și ăluia care dorește să facă ceva egal cu cel care nu vrea să facă nimic, evident, din punctul ăsta de vedere, Ministerul Muncii are dreptate și trebuie făcută o diferențiere. Dacă nu promovăm cultul muncii și al banilor obținuți prin muncă, indiferent de cine, unde și pentru ce, societatea românească o să se confrunte mai departe cu asistați sociali, cu pensionări anticipate, cu pensionări la 40 de ani. Cine reglementează portițele astea? Nu statul și Parlamentul? Nu le-a făcut portițele astea țăranul de la câmp sau muncitorul din fabrică. Le-au făcut oameni care au pretenția că ei știu să conducă țara.