Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Elevii de a VIII-a și a XII-a ar putea merge la școală chiar și în scenariul roșu

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu vrea modificarea scenariilor după care funcționează școlile astfel încât să permită participarea fizică la cursuri a elevilor din clasele terminale din localităţile care sunt deja în scenariul roşu. Este și cazul Bucureștiului unde, vineri, rata de infectare a depășit din nou pragul 3 la mie. Asta înseamnă că rămân deschise creșele și grădinițele și merg la școală doar copiii din clasele primare. Decizia trebuie luată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.

Ministerul Educaţiei va face o solicitare către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de modificare a scenariilor după care vor funcţiona şcolile astfel încât elevii din clasele terminale să poată merge fizic la cursuri în localităţile care sunt deja în scenariul roşu conform evoluţiei ratei de infectare cu SARS-CoV-2, a declarat, vineri, ministrul Sorin Cîmpeanu, transmite Agerpres.

"Ministerul Educaţiei, având în vedere importanţa examenelor naţionale - Bacalaureat şi Evaluare Naţională - pentru viitorul oricărui tânăr şi pentru viitorul acestui stat, va face direct către CNSU o solicitare de modificare a scenariilor după care vor funcţiona şcolile în aşa fel încât şcolile cuprinse în localităţile care sunt deja în scenariul roşu conform evoluţiei ratei de infectare să poată permite elevilor din clasele terminale să meargă cu prezenţă fizică în şcoli. Este deja elaborată şi va fi transmisă CNSU în următoarele minute. Ministerul transmite solicitare către CNSU. CNSU este îndreptăţit să ia o decizie asupra acestei solicită", a precizat Cîmpeanu, la Antena 3.

El a afirmat că, în calitate de ministru al Educaţiei, o să susţină principiul că "şcolile se închid ultimele şi se deschid primele".

"Este vorba despre o rată de infectare, din păcate, peste 3 la mie, dar este 3,05. Dacă am lua în considerare la populaţia reală a Bucureştiului şi nu la cea cuprinsă în statistici probabil că am fi uşor sub 3. Asta este o consideraţie secundară", a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei va face toate demersurile care îi stau în limitele de competenţă pentru ca elevii să poată beneficia de maximum de pregătire posibilă în vederea susţinerii examenelor naţionale.

"Ministerul Educaţiei va susţine importanţa educaţiei pentru copii, pentru viitorul acestei ţări. Ministerul Educaţiei va susţine prioritizarea reglementărilor din domeniul educaţiei atâta vreme cât educaţia stă la baza securităţii unui popor, a prosperităţii, sănătăţii unui popor. Ministerul Educaţiei va face toate demersurile în aşa fel încât fâşia îngustă între dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate (...) să nu se transforme într-o falie. Ministerul Educaţiei va face toate demersurile care îi stau în limitele de competenţă pentru ca elevii să poată beneficia de maximum de pregătire posibilă în vederea susţinerii examenelor naţionale. De asemenea, va face eforturi şi pentru susţinerea activităţii remediale pentru elevii celorlalte clase care nu vor susţine anul acesta examenele naţionale", a spus Cîmpeanu.